FCRCHM, după mitingul pentru autonomia „ţinutului secuiesc”: Apel privind normalizarea convieţuirii interetnice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), organizație care urmărește cu consecvență, prin atitudinile sale civice, prezervarea și afirmarea identităţii comunităţilor româneşti din cele trei judeţe, în special, și ale Transilvaniei, în general, și normalizarea conviețuirii româno-maghiare din zonă, ca reprezentant a 44 de organizaţii culturale și civice din zonă, luând la cunoștință despre conținutul dezideratelor formulate la mitingul pentru autonomia „ţinutului secuiesc”, desfășurat la Sfântu Gheorghe, în 18 noiembrie a.c., reluând poziția sa constantă, exprimată de-a lungul anilor, față de această problematică, transmite următorul comunicat:

”În județele Covasna, Harghita și Mureș, ca de altfel în întreaga țară, există cadrul legislativ și instituțional care garantează păstrarea și afirmarea identității ligvistice, culturale și confesionale a tuturor minorităților naționale. Funcționarea formațiunilor politice constituite pe criteriu etnic și exercitarea votului pe baze etnice, caracteristice comunității maghiare din România, duc la o situație captivă a acesteia, prin aceea că asigură menținerea perpetuă la conducerea administrației publice locale a reprezentanților acesteia, în județele unde cetățenii de etnie maghiară sunt numeric majoritari. Această realitate poate crea dezechilibre și manifestări cu efecte nedorite, nedemocratice, ale factorului de putere în plan local, în primul rând, prin exacerbarea și aplicarea discreționară a principiului autonomiei locale, și continuarea demersurilor de constituire practică a unei enclave, deziderate ce contravin armoniei interetnice și legislației Uniunii Europene. Având în vedere configurația etnică a consiliilor locale, este asigurată folosirea de către autoritățile publice locale a limbii maghiare în dezbaterile din ședințele consiliilor, în multe cazuri cu excluderea limbii oficiale; vorbitorii limbii maghiare pot prezenta cereri orale sau scrise și primesc răspunsuri în această limbă; funcționarii autorităților administrative care asigură relația cu publicul folosesc limba maghiară în raporturile lor cu persoanele cărora li se adresează.

În aceste condiții, este asigurată, pe deplin, participarea reprezentanţilor minorităţii maghiare (numeric majoritară pe plan local) la luarea deciziilor ce privesc comunitatea din care fac parte, fie că este vorba despre învăţământ, folosirea limbii în administraţie, mass-media sau cultură; în localitățile în care ponderea minorității maghiare depășește un procent de 20% din totalul populației, există indicatoare bilingve de localitate și firme bilingve la majoritatea instituțiilor de interes public. În România, și în mod deosebit în județele Covasna și Harghita, există forme și mijloace adecvate de predare și studiere a limbii maghiare, la toate nivelurile corespunzătoare, de la învățământul preșcolar, primar, secundar, tehnic și vocațional, la învățământul universitar, până la studiile postdoctorale; predarea istoriei, geografiei și culturii se face în limba maghiară.

Statul Român încurajează promovarea studiilor și a cercetărilor în domeniul limbii maghiare, în universități sau instituții echivalente; există cadrul asociativ necesar pentru  stimularea folosirii limbii maghiare, în toate domeniile vieții publice, printr-un număr foarte mare ONG-uri. De asemenea, pe lângă diversitatea suficientă creată de statul român, în cele două județe funcționează extensii ale unor universități românești de prestigiu, și, ca o suprapunere, două universități ale statului ungar, cu programă și curriculă ce nu poate fi controlată, realitate acceptată ca fapt împlinit în România. În cele două județe se editează numeroase publicații în limba maghiară, de o mare diversitate tematică, asigurându-se finanțarea din fonduri publice a mijloacelor de comunicare, scrise și audiovizuale.

După decembrie 1989, în zonă funcționează o rețea însemnată de posturi de radio și canale de televiziune în limba maghiară, pe lângă emisiunile zilnice transmise la posturile naționale de radio și tv. Potrivit prevederilor Cartei limbilor minoritare sau regionale, este garantată libertatea de recepție directă a emisiunilor de radio și de televiziune ale țărilor vecine realizate în limba regională sau minoritară din România, în special a numeroaselor posturi din Ungaria (RTL, Radio Kosuth, M1, M2) sau adresate maghiarilor de pretutindeni (așa cum este Duna TV).

Statul asigură, fără nicio restricție, libertatea de expresie și libera circulație a informației în limba maghiară, în unele cazuri cu amenințări asupra integrității teritoriale sau a siguranței publice; există contactele între vorbitorii limbii maghiare din România și Ungaria, în domeniile culturii, învățământului, informației, formării profesionale și educației permanente; există numeroase localități din cele două județe, înfrățite cu localități din Ungaria; pe baza autonomiei locale, consiliile județene și locale asigură fondurile necesare derulării acestor proiecte, prin bugetele proprii.

Limba și cultura maghiară sunt promovate cu succes în instituțiile și asociațiile culturale care funcționează în zonă, în special prin biblioteci, videoteci, centre culturale și de cercetări socio – umane, muzee, teatre și cinematografe, casele cadrelor didactice, edituri, precum și prin operele literare și producția cinematografică etc.; muzeele din județele Covasna și Harghita funcționează ca muzee etnice, muzee secuiești; centrele culturale județene și case de cultură locale promovează, în principal (uneori exclusiv) istoria, tradițiile și folclorul maghiar; în județele Covasna și Harghita funcționează teatre în limba maghiară.

Există, reglementată și recunoscută, ca un privilegiu excesiv, dubla cetățenie, cu avantaje cetățenești supralicitate pentru maghiarii din România. Se profită de ambiguitatea legislativă a legilor organice și, astfel, cei cu dublă cetățenie votează pentru aleșii din două state – România și Ungaria -, inclusiv la alegerile locale, pe când românii își exprimă un singur vot, pentru o demnitate publică, comparativ cu un maghiar cu dublă cetățenie care trimite în Parlamentul European două voturi, pentru două state diferite. În instanțele judecătorești din cele două județe limba maternă poate fi folosită în justiție, garantându-se tuturor părților și martorilor din procese dreptul de a folosi / a se exprima în limba lor maternă.

În același timp, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a constatat o serie de aspecte care contravin prevederilor legislației europene și naționale. Sunt situații când protecția și încurajarea limbii maghiare se face în detrimentul limbii oficiale române și a necesității de a însuși limba română, în special de către tineri, cazuri evidente care trebuiesc interpretate în viziunea interesului general al societății românești, și a unei egale conviețuiri într-un stat democratic. Există cazuri de discriminare și intoleranță față de limba și simbolurile românești. Numeroase manifestări culturale, științifice, civice se desfășoară doar în limba maghiară, inclusiv unele dezbateri vizând dezvoltarea viitoare a regiunii, organizate doar cu autorități din Ungaria. Sunt editate din fonduri publice, de către unele consilii locale, publicații exclusiv în limba maghiară, sau lucrări de interes public, în limba minorității, fără un rezumat în limba oficială. Uneori, limba oficială nu este folosită în conferințele de presă ale unor demnitari locali. Afișele muzeelor secuiești, teatrelor și instituțiilor de cultură maghiară sunt editate doar în limba maghiară. Au fost cazuri de condiționare a participării la concursurile de ocupare a unor funcții publice, altele decât cele prevăzute de lege, de cunoașterea limbii maghiare.

Unele consilii locale, conduse de reprezentanții formațiunilor politice maghiare, procedează la alocarea discriminatorie a fondurilor pentru proiectele asociațiilor culturale românești referitoare la promovarea istoriei, culturii și limbii române. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a sancționat mai multe primării pentru faptul că paginile oficiale de internet ale comunelor respective erau redactate doar în limba maghiară. Sunt frecvente cazurile de folosire a formelor tradiționale ale toponimiei în limba maghiară și doar după aceea a denumirii în limba oficială.

Campaniile electorale din Ungaria, adresate și maghiarilor din România, prin mass-media ungară receptată și aici, promovează atitudini neloiale, contrare spiritului civic și unei conviețuiri normale, informații deformate referitoare la cultura și istoria poporului român, și care, prin mesajul lor, distorsionează rezultatele alegerilor din România. Sub îngăduința autorităților românești, excedând prevederile legislației europene, se supralicitează un dublu standard, în sensul de a se crea, pe criteriu etnic, autorități/organisme în structura statului român, care împiedică demersuri și inițiative oportune pentru cultura românească în cele două județe. Acestea, împreună cu autoritățile administrației publice locale controlate de formațiunile politice maghiare, procedează la acordarea de denumiri de străzi și instituții ale unor personalități condamnate pentru acțiuni fasciste, ridicarea de monumente de for public cu mesaj nostalgic neorevizionist, aprobarea de semne heraldice cu excluderea simbolurilor românești.

Conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş apreciază că în județele Covasna, Harghita și Mureș prevederile legislației europene sunt respectate integral, membrii comunității maghiare, numeric majoritare, bucurându-se de toate drepturile stipulate în cadrul normativ european în materie, în unele cazuri, acestea devenind privilegii. În același timp, în județele Covasna și Harghita există situații în care membrii comunității românești, numeric minoritare, sunt discriminați și nu beneficiază de aceleași drepturi, iar statutul limbii române, limba oficială a statului, nu este respectat.

În anul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș adresează reprezentanţilor societăţii civile şi liderilor formaţiunilor politice maghiare din România un nou Apel privind normalizarea convieţuirii interetnice din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş:

Menţinerea imaginii publice conform căreia, în perioada postdecembristă, judeţele Covasna, Harghita şi Mureş reprezintă o zonă cu potenţial conflictual, nu este benefică nici pentru românii locuitori ai acestor judeţe, nici pentru maghiari, aducând grave prejudicii dezvoltării economice şi sociale a celor trei județe, climatului de convieţuire interetnică, bunăstării cetăţenilor şi relaţiilor, pe toate planurile, a zonei cu celelalte judeţe ale României şi cu investitorii străini. Este timpul ca această parte binecuvântată din inima României să se transforme din consumator, în furnizor de stabilitate.

Îmbunătăţirea climatului de convieţuire interetnică dintre românii şi maghiarii din aceste judeţe are ca temei buna convieţuire dintre secuii/maghiarii din sud-estul Transilvaniei şi românii din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească. Se cunoaşte faptul că Munţii Carpaţi nu au despărţit niciodată locuitorii trăitori de o parte şi de alta a versanţilor acestora, fie români, fie maghiari. Colaborarea dintre români şi secui a reprezentat o constantă a istoriei medievale şi a făcut parte din viaţa cotidiană, chiar şi atunci când, la nivel elitar, s-au manifestat divergenţe. Prin această convieţuire plurietnică şi multiconfesională viaţa oamenilor a devenit mai bogată şi mai plină de sens. Legăturile secuilor cu românii sunt mai profunde, fiindcă ele nu se referă doar la Transilvania, ci şi la Moldova şi Ţara Românească. Raporturile economice au fost dublate de cele politice şi militare.

Este timpul să fie recunoscut, de către liderii civici şi politici ai comunităţii maghiare, faptul că România şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile referitoare la minorităţi asumate prin tratatele internaţionale. La 100 de ani de la Marea Unire, membrii comunităţii maghiare din România au posibilitatea garantată de „a se instrui, administra şi judeca în limba sa proprie” (cu asigurarea translatorilor), „prin indivizi din sânul său”, de a avea reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării „în proporţie cu numărul indivizilor ce îl alcătuiesc”, precum şi „deplină egalitate tuturor confesiunilor religioase”. Deci spiritul extrem de generos al Rezoluţiei de la Alba Iulia este integral respectat.

Este timpul ca toţi susţinătorii inițiativei de extra-teritorialitate denumită „ținut secuiesc” să înţeleagă că acest deziderat nu poate fi niciodată acceptat de români. Maghiarii din zonă au toate condiţiile pentru a-şi prezerva şi afirma identitatea etnică şi culturală chiar şi fără un fals şi artificial ideal de autonomie prin care se revendică drepturi colective şi alte privilegii de stăpânitori exclusivi ai zonei, iar românilor din acest spaţiu, care ar fi expuşi să trăiască într-o asemenea autonomie, nu li s-ar acorda nicio şansă de dăinuire – aşa cum s-a văzut în istorie, în epoca dualismului austro-ungar şi în timpul Dictatului de la Viena. În realitate, minoritatea maghiară din județele Covasna, Harghita și Mureș domină zona din punct de vedere politic, economic şi cultural, iar necesitatea de a beneficia de o protecţie juridică specială dispare. În aceste condiţii, cei care au nevoie de protecţie pentru a-şi conserva şi afirma identitatea etnică sunt tocmai românii din judeţele unde aceştia sunt numeric minoritari.

Solicităm liderilor civici şi politici ai comunităţii maghiare, formatorilor şi liderilor de opinie şi conducătorilor mass-media de expresie maghiară să nu mai promoveze sentimentele de intoleranță faţă de români, să lase copiii maghiari să înveţe limba română pe care şi strămoşii lor o cunoşteau chiar foarte bine, ca pe o a doua limbă maternă, să-i lase pe copii să accepte firesc istoria şi cultura țării în care viețuiesc. Este timpul să fie respectate întocmai prevederile legale referitoare la prioritatea limbii române în inscripţionările publice şi afişarea doar a însemnelor heraldice aprobate legal.

Apreciem şi respectăm istoria, cultura, tradiţiile, patrimoniul concetăţenilor secui-maghiari, dar reafirmăm adevărul conform căruia, fără istoria, cultura şi patrimoniul românilor din zonă, istoria locală a judeţelor Covasna şi Harghita nu este completă. Aşa cum nu pot fi eludate numeroasele interferenţe culturale româno-maghiare care tocmai dovedesc o convieţuire îndelungată şi apropiată a românilor şi maghiarilor din judeţele Covasna şi Harghita, convieţuire pentru a cărei normalizare, din respect pentru înaintaşi, cât şi pentru urmaşii noştri. ”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy