Fonduri mai mari alocate localităţilor judeţului Harghita, pentru echilibrarea bugetelor

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Localităţile judeţului Harghita vor primi fonduri mai mari pentru echilibrarea bugetelor, sumele urmând să fie folosite pentru diverse proiecte de investiţii.

Potrivit Biroului de Presă al Consiliului Judeţean Harghita, suma destinată echilibrării bugetelor locale şi comunicată de Administraţia Financiară este de 13.944.000 lei, mai mare cu două milioane de lei decât anul trecut. Cu toate acestea, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, susţine că fondurile sunt insuficiente, ţinând cont că solicitările venite din partea primăriilor sunt mult mai mari.

Dacă luăm în considerare doar programul de clacă, în acest an, banii sunt suficienţi pentru echiparea a treizeci de şcoli şi case de cultură cu rezervor de apă şi alte utilităţi, deşi comparativ cu cuantumul solicitărilor venite din partea primăriilor, în unele cazuri acestea reprezintă aproape jumătate din totalul sumei aflate la dispoziţia noastră. Spre spre exemplu, unul dintre oraşele din judeţ a solicitat un sprijin de patru milioane de lei, a afirmat Borboly Csaba, potrivit Biroului de Presă al Consiliului Judeţean.

Acesta a punctat faptul că, din aceste sume, se doreşte dotarea atelierelor şcolilor profesionale, dar şi sprijinirea asociaţiilor de pompieri voluntari şi a acelor investiţii care se află în derulare şi care contribuie la bunăstarea localităţilor.

Borboly Csaba i-a îndemnat pe primari ca, în cazul proiectelor de anvergură să ia în considerare posibilitatea obţinerii de finanţări prin Programul Naţional de Dezvoltare locală sau de la Uniunea Europeană.

Administraţiile publice locale au putut trimite online, către Consiliul Judeţean, solicitările pentru acordarea din finanţare, până joi, la ora 12,00.

Sumele vor fi alocate în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean, de săptămâna viitoare.

Sursa: administratie.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy