(FOTO) Intervenție pentru alungarea unui urs care a intrat într-o casă din orașul Bălan

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Marți seara, jandarmii harghiteni au fost solicitați să intervină pentru alungarea unui urs din orașul Bălan. La fața locului au fost prezente toate autoritățile cu competențe în domeniu.

„Apelul a fost făcut la ora 23:41, de către o femeie care ne semnala prezența a 3 urși pe strada 1 Decembrie 1918, din orașul Bălan. La fața locului a fost trimis de îndată un echipaj de jandarmerie, care împreună cu reprezentanți ai asociației de vânători și primarul localității au trecut la alungarea unui singur urs aflat în zona locuințelor. Pe timpul îndepărtării, animalul sălbatic a pătruns într-o casă locuită al cărei proprietar nu se afla în imobil. A fost necesară folosirea armei de către vânători, deoarece animalul a devenit agresiv, încercând să atace echipa de intervenție, ursul fiind astfel rănit. Acesta a fost alungat până la urmă în pădurea din apropiere, nefiind înregistrate decât pagube materiale pe timpul intervenției. La fața locului a fost prezent tot timpul și un echipaj SMURD.”, a informat IJJ Harghita.

  • sursa foto: IJJ Harghita

Echipa constituită a mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent, iar în această dimineață se va încerca găsirea animalului rănit de către o echipă constituită în acest scop.

De la începutul anului, au fost înregistrate la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita 15 apeluri, făcute prin intermediul SNUAU 112, prin care ne era semnalată prezența ursului în apropierea zonelor locuite. În toate situațiile a fost trimis la fața locului un echipaj de intervenție.

Jandarmii reamintim oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situații, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere și să nu se apropie de urși pentru a-i filma sau fotografia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy