(FOTO) Maratonul activităților de informare ale polițiștilor harghiteni continuă…
Articol disponibil în: Magyar Română
Mai mult de 160 de șoferi, care s-au aflat pe șoselele județului Harghita în săptămâna 31 iulie- 4 august 2023 au avut parte de informări despre consecințele juridice ale accidentelor rutiere grave.
Astfel, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, polițiști rutieri și de ordine publică, împreună cu specialiști ai Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Harghita și-au unit forțele pentru ca scopul să fie atins.
Care a fost scopul lor?
Simplu.
De a informa cât mai multe persoane cu privire la noile modificări ale Codului Penal.
Potrivit noilor reglementări, persoana care conduce un autovehicul sub influența substanțelor psihoactive sau a alcoolului și produce un accident de circulație în urma căruia se înregistrează decesul victimei, va fi condamnată la închisoare cu executare.
Activitățile s-au desfășurat în Borsec, Gheorgheni, Cristuru Secuiesc și Miercurea-Ciuc.
Acțiunile oamenilor legii se desfășoară în cadrul campaniei naționale, demarată de Ministerul Afacerilor Interne, denumită „CÂND DROGURILE ȘI ALCOOLUL PREIAU VOLANUL, SE ÎNCHEIE DRUMUL LIBERTĂȚII „.