Generația privilegiată

Articol disponibil în: Magyar Română

Suntem o generație norocoasă, care, cu sau fără voia sa, a lăsat o urmă adânca în istoria României. Am fost martorii generației de avortoni, contemporanii generației post-decembriste, asistenții generației de sacrificiu, spectatorii generației facebook si acum privitorii generației DNA. Daca ar fi să catalogam ceea ce trăim cu toții în ultimii ani, putem afirma, dincolo de orice dubiu, că trăim momente istorice. Suntem contemporanii tentativei (deocamdată) de schimbare a mentalității colective și de debarasare a apucăturilor balcanice. Prin presiune externă, pentru că singuri am demonstrat că nu o putem face, încercăm să scăpăm de cea mai neagră pată a acestei societăți: corupția.

În ultima perioadă am discutat cu tot mai mulți actori politici din România despre efectul DNA asupra lor. Toți sunt de părere că întreaga clasă politică a fost decimată de aceasta instituție condusă parcă cu o mână de fier de Laura Codruța Kovesi. Părerea lor unanimă este că în România nu se poate aplica o politică anticorupție asemănătoare țărilor scandinave din simplul motiv că noi suntem balcanici. Stă în natura noastră să dăm și să primim câte o mică atenție (cuvântul șpagă, deși aflat în DEX, se evită să se folosească, fiind considerat mult prea vulgar). Comparațiile lor au mers până în Orient (care e adevarat că ne-a influențat istoria destul de mult) și mi-au exemplificat cu ceea ce se întâmplă în Turcia sau în Emiratele Arabe Unite unde, dacă într-o afacere cineva nu este „țepuit”, aceea nu se cheamă afacere. Ce vin nordicii și americanii la noi cu metoda „win-win”? Aceasta este o utopie pentru România! Win-win la noi înseamnă să câștigi de două ori din aceeași afacere.

Stând și analizând toate aceste afirmații și privind la clasa politică care a mai rămas, realizez că noi avem cu adevărat o problemă. În mai puțin de 2 ani, DNA-ul a rezolvat un premier, vreo trei miniștri, iar numărul parlamentarilor, președinților de Consiliu Județean și al primarilor este de mult pierdut. În cazul acesta înțeleg și PSD-ul, și PNL-ul și, de ce nu, UDMR-ul, că au o reală problemă la alegerile de anul acesta: pe cine pun pe liste? Însă și noi le spunem că, mai mult decât oricând, nenea Iancu ne este contemporan cu întrebarea: Eu cu cine votez?

Mai departe ține doar de noi dacă ne lamentăm în balcaniada actuală sau dacă aspirăm la valorile și idealurile europene.

Alexandru Kosa