GRIPĂ PORCINĂ în Ardeal! Primul caz de gripă H1N1 din Harghita, confirmat la o femeie de 62 ani

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Primul caz de gripă H1N1 din Harghita, cunoscută și ca „gripa porcină”, a fost confirmat la o femeie de 62 de ani, evoluţia stării sale de sănătate fiind una pozitivă, informează Agerpres

Şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Harghita, dr. Tar Gyongyi a declarat, joi, pentru Agerpres că prezenţa virusului a fost identificată în laboratorul instituţiei pe care o conduce, acesta fiind primul caz confirmat oficial după 2009.

Este primul caz de H1N1 confirmat, după 2009. Nu spun că nu au fost cazuri, pentru că sunt convinsă că au mai fost, că mai sunt cazuri sporadice. Dar dacă nu se face examen virusologic, atunci nu poţi să afirmi că a fost. Poţi să spui doar că are o simptomatologie (…) care ridică suspiciunea de a fi gripă, dar până nu este confirmare virusologică nu poţi să afirmi că este boala”, a spus dr. Tar Gyongyi.

De asemenea, în laboratorul DSP Harghita a mai fost confirmat un caz de gripă de tip B, la un copil, fiind al doilea după cel identificat la un alt băiat, din zona Ciuc.

Atât femeia cu H1N1 cât şi copilul cu gripă de tip B sunt internaţi la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc şi potrivit managerului unităţii medicale, dr. Demeter Ferenc, starea de sănătate este ameliorată iar evoluţia este pozitivă.

Datele statistice ale DSP Harghita mai arată că în săptămâna precedentă s-au înregistrat şi 1263 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi 70 de pneumonii, numărul fiind aproximativ la nivelul celui înregistrat în aceeaşi perioadă a anilor trecuţi.

Sursa: voceatransilvaniei.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy