Harghita: Nouă apeluri pentru alungarea urșilor, înregistrate în ultimele zile

0

Articol disponibil în: Magyar Română

IJJ Harghita transmite că de vineri până luni au fost primite nouă apeluri prin intermediul SNUAU 112, prin care era semnalată prezența unor urși în localitățile Borsec, Bențid, Băile Tușnad, Gheorgheni, Corbu și Bălan.


„Trei apeluri au fost înregistrate vineri, 27 august, primul la ora 13:14, prin care ne era semnalată prezența unui urs în Poiana Zânelor de lângă orașul Borsec. Patrula de jandarmerie trimisă acolo nu a mai găsit ursul în zonă. Următoarele două apeluri au fost făcute din satul Bențid, comuna Șimonești, unul la ora 20:34, iar unul la ora 22:16, prin ambele fiindu-ne semnalată prezența unui urs pe o stradă din sat. Patrula de jandarmerie trimisă din Odorheiu Secuiesc nu a reperat în niciunul din cele două cazuri ursul.
Sâmbătă, 28 august, au fost înregistrate tot două apeluri, unul din str. Valea Corbului, comuna Corbu și unul din Băile Tușnad. Patrulele de jandarmerie nu au mai găsit urșii acolo unde fusese semnalată prezența lor și nici în zonele apropiate. Ursul din Valea Corbului este atras de merele ce cad dintr-un copac din curtea apelantei, situat la distanță de casă.
Duminică au fost înregistrate trei apeluri de acest gen. Primul apel a fost făcut la ora 16:32, un cioban de la o stână din apropierea municipiului Gheorgheni solicitând sprijin deoarece în zonă era prezent un urs care, din spusele lui, a atacat un vițel. Apelantul s-a ascuns într-o dependință, nemaiavând curaj să iasă. Patrula de jandarmerie a ajuns în scurt timp la fața locului, dar ursul plecase. A fost verificată și zona apropiată, ursul nefiind găsit.
A fost din nou semnalată prezența ursului pe strada Valea Corbului, din comuna Corbu, la ora 17:29, dar nici de această dată nu a fost nevoie de intervenția patrulei de ordine publică, formată din jandarm și polițist.
Ultimul apel de duminică a fost făcut la ora 23:05, din orașul Bălan, fiind semnalată prezența unui urs în apropierea cimitirului din localitate. Patrula de jandarmerie nu a mai găsit ursul acolo unde fusese semnalată prezența lui, dar nici în zona apropiată.
În această noapte la ora 01:55, o doamnă ne-a semnalat prezența unui urs în grădina casei sale din satul Mihăileni, comuna Șimonești, dar patrula de jandarmerie nu a mai găsit animalul sălbatic nici acolo și nici în apropierea așezării umane.”,  precizează IJJ Harghita.

De la începutul anului au fost înregistrate la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita 356 de apeluri făcute prin intermediul numărului de urgenţă 112, prin care era semnalată prezenţa ursului în apropierea zonelor locuite. În toate situaţiile a fost trimis la faţa locului un echipaj de intervenţie.

Jandarmii le reamintesc oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy