(Harghita) Polițiștii de la Protecția Animalelor au continuat verificările la stâne

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Pe parcursul lunii iulie 2023, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au continuat verificările la unitățile de tip stâne/tabere de vară aflate în zonele limitrofe municipiului Miercurea Ciuc.
Astfel, cu scopul de a identifica câini cu potential agresiv, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși, dar mai ales pentru conștientizarea proprietarilor de stână în ceea ce privește necesitatea respectării normelor legale în vigoare, au fost efectuate 10 activități de verificare și control, la astfel de unități.

În urma acțiunilor desfășurate de oamenii legii au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 7.200 de lei, pentru nerespectarea prevederilor privind obligația proprietarilor/deținătorilor de stâne de a proceda la identificarea câinilor prin microcipare, precum și obligația de sterilizare a câinilor aparținând rasei comune, conform actelor normative aflate în vigoare.
Totodată au fost legitimate 19 persoane, lucrători la stâne.

În vederea prevenirii săvârșirii de fapte penale sau contravenționale atât asupra oamenilor, cât și asupra animalelor, polițiștii informează că „orice câine care, fără să fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private” este considerat câine agresiv și se supune prevederilor O.U.G. nr. 55/2002 ® privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.
În astfel de cazuri, legea interzice reproducția câinilor periculoși sau agresivi așa cum sunt definiți în actul normativ susmenționat, dar și abandonarea, în orice situație, a acestor câini.
Astfel de fapte sunt considerate contravenții și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei în cazul reproducției câinilor, iar în cazul abandonării acestora, amenda poate fi cuprinsă între 1.500 lei și 3.000 lei.


Obligația identificării câinilor prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către A.N.S.V.S.A, atât a câinilor periculoși/agresivi, dar și a celorlalte categorii de câini, este reglementată atât de art. 8 alin.4 din O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, dar și de art. 7 din normele ANSVSA din 07.01.2014 privind identificarea și înregistrarea câinilor cu stăpân, în caz contrar, putând fi sancționați potrivit acelorași reglementări cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

  • informații furnizate de IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy