Harghiteanul Ilie Stan, al doilea ,,Cel mai bun pădurar” din țară

0

Articol disponibil în: Magyar Română

48 de pădurari au concurat pentru titlul de ,,Cel mai bun pădurar” – etapa națională a concursului profesional găzduit în perioada 9 – 10 octombrie la Direcția Silvică Argeș, la Vidraru, într-un peisaj spectaculos și pe o vreme de toamnă generoasă cu participanții la eveniment.

La festivitatea de deschidere a competiției „Cel mai bun pădurar”, cea mai importantă formă de perfecţionare a pregătirii profesionale permanente a pădurarilor din unităţile şi subunităţile regiei, a fost prezent și ministrul apelor și pădurilor, Ioan DENEȘ.

Directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe MIHĂILESCU, a felicitat persoanal pădurarii care au câștigat la etapele județene și le-a urat succes la probele fazei naționale.

Ca și în anii anteriori, la ediția 2019 au participat câștigătorii etapelor județene organizate de cele 41 de direcții silvice din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, 3 pădurari de la Agenția ,,Moldsilva” din Republica Moldova, 3 pădurari de la Asociația Administratorilor de Păduri și 1 pădurar de la  Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”.

Această competiție profesională are o lungă tradiție în silvicultură fiind organizată de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA în conformitate cu Programul de formare profesională a salariaților și cu Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea  concursului  profesional „Cel mai bun pădurar” și are următoarele probe:

  • proba teoretică, sub forma unui test grilă cu 30 de întrebări, din principalele domenii de activitate specifice meseriei de pădurar;
  • recunoașterea speciilor de arbori şi arbuşti forestieri după seminţe, frunze și puieți, a speciilor de vânat, precum şi a principalelor specii de dăunători ai pădurilor;
  • sortarea şi determinarea volumului buștenilor prin măsurători și calcule matematice specifice;
  • întocmirea unui act de contravenţie/infracţiune şi a unui proces verbal de reținere, în vederea confiscării, a materialului lemnos, cu proveniență ilegală;
  • utilizarea aplicației SUMAL prin simularea introducerii datelor ȋn sistemul integrat de urmărire a trasabilității lemnului.

Câștigătorul concursului ”Cel mai bun pădurar” ediția 2019 este reprezentantul Direcției Silvice Prahova, pădurarul Nicolae Ilie. Pe locul II s-a clasat reprezentantul Direcției Silvice Harghita, pădurarul Ilie Stan,  iar pe locul III, pădurarul Cătălin Laurențiu Chirilă, de la Direcția Silvică Galați.

Câştigătorii primelor trei locuri au primit diplome de mulțumire din partea conducerii executive a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și a conducerii Federației Sindicatelor din Silvicultură SILVA şi premii în obiecte oferite de sponsorii tradiţionali ai concursului, cărora le mulțumim, pe această cale.

Concursul profesional „Cel mai bun pădurar” urmărește cultivarea dragostei şi a respectului pentru meseria de pădurar și creşterea răspunderii în muncă pentru realizarea sarcinilor profesionale, motivând personalul de teren la îmbunătățirea permanentă a competențelor pentru a deveni mai buni profesioniști.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy