3 999 de pachete de ţigări, 480 de euro şi 3.910 lei confiscati de poliţiştii harghiteni, cu sprijinul colegilor mureşeni

0

Articol disponibil în: Română

La data de 27.10.2015, în jurul orei 20:30, în baza unor date şi indicii obținute de Șeful Poliției Municipiului Toplița, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, a fost organizată o acțiune pe raza comunei Tulgheș, la care au participat şi poliţiştii Postului de Poliţie din localitate.

Scopul acţiunii a constat în interceptarea unui transport de ţigarete de contrabandă, sens în care poliţiştii au oprit în trafic un autoturism condus de C.A.M. de 39 de ani, din municipiul Târgu Mureş, în autoturism aflându-se şi un concetăţean de-al acestuia, P.D.C.L. de 56 de ani, în calitate de pasager.

În urma percheziţiei autovehiculului poliţiştii au descoperit 3.999 de pachete de țigări netimbrate, precum și 480 de euro și 3.910 lei, toate acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză sunt continuate cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, pentru care va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa.

Sursa IPJ Harghita

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy