Explozie la o casă din Praid, din cauza unei butelii

0

Articol disponibil în: Română

O butelie a explodat duminică seara într-o locuință din Praid. 

„La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. De asemenea, a fost alertat SVSU Praid și SVSU Corund.” , a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Harghita.

La fața locului au ajuns și echipajele SVSU Praid și SAJ Corund.

Confirm purtătorului de cuvânt al ISu Harghita, sunt două victime, conștiente.  Deflagrația nu a fost urmată de incendiu.

„Victimele (mamă și copil) au fost transportate de către echipajul SAJ la centru de permanență Praid. O ambulanță cu medic a fost trimisă la centru de permanență din Praid, pentru a le acorda alte îngrijiri medicale”,  a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Harghita

Explozia a avut loc într-o casă de vacanță, din lemn, fiind afectată aproape în totalitate (a mai rămas doar acoperișul, susținut în 3 grinzi).

În urma exploziei, victimele prezintă arsuri, astfel: copilul, în vârstă de 9 ani, arsuri pe cca 50% din suprafața corpului și mama, în vârstă de 43 ani, arsuri pe cca 30%. Victimele vor fi transportate la Tg. Mureș.

sursa foto: ISU Harghita

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy