Micul abator, oportunitate economică pentru fermierii din zona Cristuru Secuiesc

0

Articol disponibil în: Română

Pentru fermierii din zona Cristuru Secuiesc și împrejurimi se deschide o nouă oportunitate de venit în afară de prelucrarea laptelui: un punct de abator comunitar și o fabrică de prelucrare a cărnii, care urmează a fi înființată în oraș.

„Fermierii din zona Cristur și din împrejurimi vor avea, pe lângă fabrica de prelucrare a laptelui, o nouă oportunitate pentru obținerea de venituri: un abator și punct de prelucrare a cărnii care urmează a fi înființat la Cristuru-Secuiesc. Ne dorim să realizăm această investiție din sumele repartizate de consiliul județean din impozitul pe venit” – a spus Rafai Emil, primarul orașului la ședința Consiliului Județean Harghita care a fost organizată în data de 19 iunie la casa de cultură din Betești, localitate ce aparține de Cristuru-Secuiesc. Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare au figurat și proiectul de hotărâre cu privire la sprijinirea lucrărilor de reabilitare a  podului de la Iacobeni.

În cuvântarea sa de bun venit, primarul a spus că abatorul comunitar este o inițiativă asemănătoare fabricii de prelucrare a laptelui demarată de Cooperativa Agricolă Târnava Mare, dar și faptul că există deja o firmă care va executa lucrările care se preconizează a fi finalizate în cursul anului viitor.

Borboly Csaba, președintele consiliului județean a afirmat referitor la abator că zona Cristur este cămara regiunii, aici condițiile sunt prielnice pentru agricultură și pentru creșterea animalelor. Prin înființarea abatorului se dorește impulsionarea acestor domenii în mod asemănător celui în care funcționează fabrica de prelucrare a laptelui de la Cristuru-Secuiesc. Și aici scopul este ca fermierii din zonă să își valorifice animalele local, în acest fel o parte semnificativă a veniturilor rămânând aici. În opinia lui Borboly Csaba, micul abator poate contribui la sprijinirea tinerilor antreprenori, la fel cum o va face și preconizatul incubator de afaceri de la Cristuru-Secuiesc.

Bíró Barna Botond, vicepreședintele consiliului județean a afirmat că cea mai substanțială sumă o primește în zona Odorheiu, orașul Cristuru-Secuiesc pentru înființarea micului abator. În acest fel primarii din zona au dat dovadă de solidaritate totală. „Prin înființarea micului abator considerăm că se va relansa zona din punct de vedere economic, sprijinim inițiativa deoarece considerăm că va profitabilă pentru fermierii din zonă”, a spus vicepreședintele.

Consilierii județeni au votat și proiectele de hotărâre cu privire la: documentația tehnică pentru lucrările de reabilitare a drumului județean 134 (Uilac – limita cu județul Mureș) pe o porțiune de aproximativ patru kilometri, drumului județean 123F (Ciba-Satu Nou) pe o lungime de trei kilometri, respectiv pe drumul dintre Inlăceni și Păuleni, spre Firtușu pe o porțiune de drum de aproximativ opt kilometri, pe drumul județean 136B. De asemenea, s-a votat proiectul tehnic pentru lucrările de reabilitare a drumului județean 123 de la Cinod, pe o porțiune de 14 kilometri, fiind incluse aici și lucrările de reabilitare a celor patru poduri avariate în urma inundațiilor din anul 2016.

În ceea ce privește drumul  județean 123 spre Valea Uzului, de la ieșirea din Sânmartin și până la intersecția spre Eghersec, președintele consiliului județean a spus că s-a demarat deja procedura de achiziție în vederea reabilitării porțiunii de drum sus-amintite. Acesta a mai completat: este importantă reabilitarea drumului deoarece în acest fel se ajunge mai rapid din Harghita la aeroportul din Bacău, respectiv vor exista beneficii și din punct de vedere turistic. În ceea ce privește lucrările de pe drumul 136B, președintele consiliului județean a spus că se dorește reabilitarea porțiunii de drum celei mai scurte și mai frumoase care leagă Odorheiu-Secuiesc de Târgu-Mureș. Odată cu reabilitarea porțiunii drumului județean 134 de la Uilac se va deschide o nouă rută de circulație locuitorilor din Șoimușu Mic și Avrămești, spre Jacodu și Bălăușeri.

De asemenea, s-au repartizat sume din impozitul pe venit și localităților Toplița, Bilbor, Corbu, Gălăuțaș, Tulgheș, Voșlăbeni pentru investițiile menite a contribui la bunăstarea locuitorilor.

La ședința extraordinară a fost prezent și viceprimarul orașului Cristuru-Secuiesc, Köblös Domokos, consilieri locali, preotul reformat Györgyi Zsolt și preotul unitarian Szilágyi Szilamér, antreprenori și reprezentanți ai sferei antreprenoriale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy