În jur de 1600 de autospeciale și motociclete intră în dotarea Poliției Române, până la finalul anului

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Pentru îmbunătățirea modului în care polițiștii răspund la solicitările cetățenilor și pentru creșterea gradului de siguranță a polițiștilor la intervenții, în dotarea Poliției Române vor intra, până la finalul anului, aproximativ 1.600 de mijloace de intervenție (autospeciale și motociclete). 

Toate autospecialele, în special Dacia Logan (1.392) și Dacia Duster (161), au fost direcționate către structurile de ordine publică, rutieră, transporturi, arest și spre cele care desfășoară activități operative.

Până în prezent, au fost recepționate și repartizate structurilor de poliție 983 de autospeciale și 20 de motociclete de poliție, urmând ca până la finalul anului să fie recepționate și celelalte.

Structurilor de arest le-au fost atribuite  40 de autospeciale Dacia Logan, ale căror specificații tehnice au fost stabilite ținându-se cont de activitatea deosebită pe care o desfășoară.

Acestea sunt prevăzute cu perete despărțitor al celor două compartimente (șofer și pasagerul din dreapta, pe de o parte și cei transportați, pe de alta), ranforsat, rezistent, etanș. Bancheta din spate este realizată din materiale rezistente la șocuri, iar geamurile laterale și luneta sunt acoperite cu folie, care nu permite vizibilitatea din exterior în compartimentul pentru reținuți.

De asemenea, aceste autospeciale au un sistem de monitorizare video cu posibilitatea de filmare în buclă și stocare de minimum 2 ore.

În perioada următoare, acest tip de autospecialele va intra și în dotarea structurilor de ordine publică.

În acest sens,  Direcția Generală de Poliție  a Municipiului București va fi prima unitate pentru care vor fi achiziționate astfel de autospeciale, urmând ca proiectul  să fie extins și la nivelul orașelor mari sau în zona rurală, în locurile în care situația operativă o impune.

Structurilor de ordine publică le vor reveni 914 autospeciale Dacia Logan,  care vor fi folosite în activitatea de menținere a ordinii publice, în special în cea de patrulare și intervenție la evenimentele sesizate.

Având în vedere și misiunile specifice pe care polițiștii rutieri le vor desfășura pe timpul exercitării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului viitor, aceștia vor beneficia de 222 de autospeciale Dacia Logan și 40 de motociclete de poliție.

Mijloacele de intervenție sunt achiziționate din fonduri provenite de la bugetul de stat și din veniturile proprii realizate de activitatea D.R.P.C.I.V..

Totodată, în cadrul proiectului cu finanțare externă  nerambursabilă „JEROME – Capabilități și interoperabilitate pentru intervenția comună româno-bulgară, de specialitate, la eveniment chimic – biologic – radiologic – nuclear- explozivi de mare putere”, structurile de intervenție și acțiuni speciale sunt beneficiarele unei autospeciale de intervenție la incidente CBRNe și o autospecială pentru transport probe chimice, biologice, radiologice sau nucleare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy