Cooperare interinstituțională în situații de criză, în județul Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

  • Prima conferință de presă comună a Consiliului Județean Harghita și a Instituției Prefectului Județul-Harghita cu privire la acțiunile derulate pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina

Ar fi fost mai bine să avem o altă tematică dar viața ne-a adus să discutăm despre problemele legate de războiul din Ucraina și activitatea județului Harghita în privința măsurilor pe care încercam să le luăm acum. Conflictul ruso-ucrainean durează de mai bine de 1 lună, iar județul nostru a fost solidar de la început. Persoane fizice, juridice, organizațiile non-guvernamentale și cultele religioase au jucat și continuă să joace un  rol important în sprijinirea refugiaților și a celor rămași în zona de conflict.”,  a apreciat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Începând din 25 februarie, în urma unui apel lansat de comunitatea din Beregovo, Consiliul Județean Harghita a demarat o amplă campanie de strângere de bunuri și bani pentru a-i sprijini pe refugiații ucraineni, alături de Asociația Pentru Județul Harghita și Asociația Pompierilor Voluntari, sub îndrumarea președintelui Albert Csaba.

De la începerea războiului, când am primit un semnal de alarmă din partea raionului Beregovo din Ucraina, suntem la cel de-al patrulea transport umanitar. Valoarea donațiilor în bani se ridică la aproape 100 de mii de lei.  Trebuie să continuăm cu aceste campanii pentru că în acest moment este foarte mare nevoie de susținere și de alimentele de baza neperisabile. De asemenea, am propus ca spațiile deținute de consiliul județean să fie folosite și  am demarat un apel pentru ca cei care tranzitează să fie primiți la familii. Și eu m-am înscris în această evidență”, a mai adăugat președintele Consiliului Județean Harghita.

Petres Sándor, prefectul județului Harghita, a realizat o evaluare a situației și a acțiunile întreprinse din data de 20 martie a.c., specificând că în această perioadă toate instituțiile statului reprezentate la nivelul județului s-au implicat, existând o comunicare zilnică eficientă.

Conform datelor furnizate de Instituția Prefectului Județul Harghita, la complexul Sportiv Național Izvorul Mureșului sunt cazați 37 de refugiați (1 bărbat, 15 femei și 21 copii), la Praid sunt cazați 11 refugiați (1 bărbat, 6 femei, 4 copii), la Toplița se află 13 refugiați (3 bărbați, 2 femei, 8 copii) și la Lueta, 14 refugiați (1 bărbat, 6 femei, 7 copii).

Au fost demarate procedurile legale privind ajutorarea lor. Am început să identificăm pe liste nevoile personale ale acestor grupuri și pe baza acestora să vedem ce se poate asigura de cei care i-au primit, prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență, prin Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pe filiera medicală,  ce anume trebuie să rezolvăm prin eforturi proprii cu ajutorul unor oameni de bine, și la ce vom avea nevoie de sprijinul concetățenilor din județ.”, a apreciat Petres Sándor.

Prin constituirea unui grup de acțiune s-a consolidat conlucrarea dintre Consiliul Județean Harghita și Instituția Prefectului județul Harghita, uzând de experiența și cunoștințele Asociației Caritas pentru coordonarea eficientă a eforturilor de a sprijini persoanele refugiate aflate în nevoie.

„Suntem recunoscători pentru tot ajutorul pe care ni l-a oferit comunitatea până acum, dar trebuie să continuăm să susținem împreună persoanele refugiate. Faptele noastre bune sunt instrumentul cu care putem aduce speranța în viața celor încercați în această perioadă”,  a fost apelul lansat de Borboly Csaba.

Donațiile în bunuri pot fi făcute în continuare la punctele de colectare constituite la: Miercurea Ciuc,  iar în cursul săptămânii sunt deschise în acest scop şi centrele DGASPC, între orele 08:00-15:00, din Cristuru Secuiesc, str. Kossuth Lajos, nr. E5/1, din Gheorgheni, str. Fogarassy Mihály, nr. 4, cele din Topliţa, str. Victor Babeş, nr. 8, Odorheiu Secuiesc, str. II. Rákóczi Ferenc, nr. 84 şi Tulgheş, nr. 342. iar cele în bani pe pagina  https://segitunk.online/ro/doneaza/

  • informații furnizate de Biroul de Presă a Consiliului Județean Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy