Incendiu de proporții la o pensiune din Borsec
Articol disponibil în:
Magyar
Română
Un incendiu de proporții a izbucnit vineri seara la o pensiune din localitatea Borsec, pentru stingerea focului intervenind echipaje de pompieri militari şi civili.


Potrivit ISU Harghita, la momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta deja pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, cu pericol iminent de propagare a focului către pădurea învecinată.
O persoană a fost asistată medical de către paramedicii SMURD, însă aceasta a refuzat transportul la spital.
La fața locului acționează trei echipaje ale Gărzilor de Intervenție din Corbu și Toplița, echipate cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD. De asemenea, au fost solicitate să intervină și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Borsec și Tulgheș
În sprijinul forțelor de intervenție s-a deplasat și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc.
Actualizare:
În momentul izbucnirii Incendiului, în interior se aflau 3 persoane, care s-au autoevacuat. Incendiul a a fost lichidat sâmbătă dimineața, în jurul orei 04:00.
În urma evenimentului de la o clădire din subordinea primăriei, care în prezent este folosită ca și locuință socială, din localitatea Borsec, a cărui cauză probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit electric, au ars: acoperişul, mansarda și cel de-al doilea etaj, pe o suprafata de circa 400 mp și o anexa cu 7 porci mici, pagubele materiale fiind evaluate la aproximativ 100.000 lei.