Infracțiuni în minivacanță de Crăciun

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În minivacanța de Crăciun nu au fost înregistrate evenimente majore, fiind constate două infracțiuni și 8 contravenții, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 2.600 de lei.

Jandarmii harghiteni au aplicat două avertismente și amenzi în valoare de 2.600 lei la Legea nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, la Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite și la Legea 349/2002, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Totodată au întocmit actele de constatare pentru două fapte pedepsite de art. 109 din Legea 46/2008- Codul silvic, respectiv art. 37, lit. a) și b) din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive. Astfel, în ajun de Crăciun, pe timpul executării unei misiuni de patrulare în mediul rural, comuna Subcetate, jandarmii din cadrul Detașamentului 5 Jandarmi Toplița, au observat un bărbat de 41 de ani, domiciliat în municipiul Toplița, ce vindea articole pirotehnice dintr-o mașină staționată. Acesta a fost surprins în momentul în care oferea spre vânzare astfel de articole la doi minori, iar în urma verificărilor, asupra sa s-au găsit mai multe cutii ce conțineau 4872 bucăți petarde de diferite dimensiuni și mărci. Întrebat de unde provine marfa, bărbatul a răspuns că le-a achiziționat dintr-o piață din municipiul Timișoara cu intenția de a le comercializa. În cauză, au fost întocmite actele de constatare a faptelor prevăzute de art. 37, lit. a) și b) din Legea 126/1995, pentru comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane ce nu au împlinit 18 ani, dar și pentru efectuarea a orice operațiune cu articole pirotehnice fără drept.

Tot în ajun de Crăciun, pe drumul forestier Szecseny, de lângă municipiul Miercurea Ciuc, au fost surprinși de către o patrulă de jandarmerie din cadrul Postului de Jandarmi Montan Harghita Băi, doi bărbați de 39 și 42 de ani, din municipiul Miercurea Ciuc și Miercurea Nirajului, jud. Mureș, ce avea asupra lor 4 pomi de Crăciun nemarcați silvic și 2 topoare. În momentul în care au fost întrebați de către jandarmi despre proveniența acestora, bărbații au declarat că i-au găsit tăiați în pădure. În cauză, au fost întocmite actele de constatare a faptei prevăzute de art. 109 din Legea 46/2008, fiind considerată ca furt.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy