Infracțiuni la regimul rutier depistate de polițiștii harghiteni, perioada 15-17 decembrie

0

Articol disponibil în: Magyar Română

La data de 15 decembrie 2023, în jurul orei 21:10, polițiștii din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Odorheiu Secuiesc, în timp ce se aflau în execitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat un bărbat de 27 de ani, din comuna Mărtiniș, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea sa de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

La data de 16 decembrie 2023, în jurul orei 10:00, un bărbat de 43 de ani, din comuna Remetea, a fost depistat de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ditrău și ai Postului de Poliție Remetea în timp ce conducea un autoturism pe D.J.153/C în comuna Ditrău, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că bărbatul deține permis de conducere emis de autoritățile străine, acesta fiind anulat din luna septembrie a acestui an.
A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehiucul fără permis de conducere.

La data de 16 decembrie 2023, în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 de Poliție Rurală Gheorgheni au depistat un bărbat de 66 de ani, din comuna Suseni, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea sa de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a fost înregistrată o valoare de 1.33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 17 decembrie 2023, în jurul orei 18:00, un bărbat de 32 de ani, din comuna Frumoasa, a fost depistat de polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în timp ce conducea un autoturism, în localitatea sa de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a fost înregistrată o valoare de 0,60 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy