Instituția Prefectului – Județul Harghita, apel către agenții economici
Articol disponibil în: Magyar Română
Instituția Prefectului – Județul Harghita lansează un apel către populația județului pentru vaccinarea împotriva virusului SARS-COV-2.
În prezent, în județul Harghita sunt deschise pentru imunizarea populației generale, împotriva COVID-19, 14 centre de vaccinare în 10 unități administrativ teritoriale, (Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Toplița, Borsec, Vlăhița, Cristuru Secuiesc, Bălan, Corund, Remetea).
Din cele 14 centre de vaccinare, în 11 centre imunizarea se efectuează cu vaccinul Pfizer, un centru este dedicat pentru vaccinul Moderna, iar două pentru AstraZeneca.
„Facem un apel și către agenții economici care desfășoară activități pe raza județului să solicite Direcției de Sănătate Publică Harghita vaccinarea personalului propriu la punctele de lucru unde își desfășoară activitatea. Numai un comportament responsabil din partea tuturor, prin vaccinare și prin respectarea măsurilor de distanțare fizică și de igienă stabilite de către specialiști, poate crea premisele pentru revenirea mai repede la o viață normală.” este mesajul transmis de Instituția Prefectului – Județul Harghita.