IPJ Harghita: Sancțiuni contravenționale aplicate și bani confiscați în urma controalelor la agenți economici din județ

0

Articol disponibil în: Magyar Română

  • 28 de sancțiuni contravenționale aplicate și confiscare de bani în urma controalelor la agenți economici din județul Harghita.

La data de 20 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice a I.P.J. Harghita au efectuat o acțiune de prevenire, descoperire și combatere a ilegalităților economice specifice în domeniul evaziunii fiscale, dar și pentru respectarea normelor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii și Zilei Naționale a Tineretului în județul Harghita.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au condus această acțiune împreună cu reprezentanți ai D.S.V.S.A. Harghita și din cadrul I.T.M. Harghita, cu scopul de a asigura un climat de ordine și siguranță publică în rândul populației.

„În cadrul acestei acțiuni, au fost efectuate 25 de controale la agenți economici din județul Harghita, în vederea verificării respectării legislației fiscale, sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor. Ca urmare a acestor controale, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 90.000 lei.
Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru neîndeplinirea din punct de vedere sanitar a condițiilor de depozitare a alimentelor, pentru lipsa contractelor individuale de muncă, pentru nefiscalizarea sumelor provenite din vânzări, lipsa autorizației de difuzare a muzicii în scop ambiental și pentru identificarea unor nereguli în documentele financiar-contabile.
În plus, în urma acestei acțiuni, a fost confiscată suma de 1.110 lei ca urmare a nejustificării sumelor de bani provenite din vânzări ale unui agent economic verificat.”, a transmis IPJ Harghita.

Acțiunile polițiștilor în acest sens au ca scop asigurarea respectării normelor de siguranță și sănătate publică în rândul populației. Poliția Harghita rămâne fermă în hotărârea sa de a combate orice formă de ilegalitate și de a asigura un climat de ordine și siguranță publică în județul Harghita.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy