IPJ Harghita v-a pregătit o urătură personalizată!

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Poliţiştii harghiteni veghează ca, la cumpăna dintre ani, cetăţenii judeţului Harghita precum şi cei care se află pe teritoriul acestuia să se bucure, în condiţii de siguranţă, de trecerea în 2018.

DanaPremergător intrării în anul 2018, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita au fost întreprinse măsurile necesare menţinerii unui climat optim de siguranţă publică, în perioada 30.12.2017 – 03.01.2018.
Astfel, în această perioadă, zilnic, în judeţul Harghita va acţiona un dispozitiv de siguranţă publică format din peste 100 de poliţişti, cei mai mulţi dintre aceştia din structura de ordine publică, dar şi de poliţie rutieră, acţiuni speciale şi alte structuri de poliţie, pentru ca toţi cetăţenii judeţului Harghita să celebreze, în siguranţă, trecerea în Noul An.
De asemenea, este necesar ca fiecare dintre noi să adopte măsurile elementare ce ţin de conduita preventivă pentru a evita producerea unor evenimente cu finalitate nedorită.
Toţi cei ce se deplasează în această perioadă, este esenţial să respecte normele de circulaţie rutieră, nu doar pentru a fi ei înşişi în siguranţă şi pentru a ajunge la destinaţia dorită, dar şi pentru a contribui la siguranţa celorlalţi participanţi la traficul rutier. Tocmai de aceea respectarea regimului legal al vitezei de deplasare, evitarea depăşirilor neregulamentare şi a altor manevre riscante sunt garanţii de siguranţă atât pentru noi înşine cât şi pentru semenii noştri.
Având în vedere specificul perioadei, este deosebit de important ca mijloacele de transport cu care pornim la drum să fie echipate corespunzător, în funcţie de categorie, cu anvelope de iarnă, lanţuri şi materiale antiderapante, pentru evitarea neplăcerilor provocate de starea carosabilului. Nu strică să avem provizii în plus sau o pătură pentru situaţii neprevăzute, iar rezervorul să fie alimentat îndestulat.
Dat fiind faptul că o mare parte dintre accidentele rutiere au loc din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, în condiţiile în care carosabilul poate fi acoperit cu polei, gheaţă sau mâzgă, este recomandabil să circulăm cu prudenţă pentru a evita producerea de evenimente nedorite.
Pentru mulţi dintre noi, trecerea în Noul An va fi marcată prin participarea la petreceri organizate în diverse locaţii. Este bine ca înainte de a pleca de acasă, să verificăm dacă sistemele de acces în locuinţă (uşi şi ferestre) sunt asigurate corespunzător, prin închidere şi încuiere, pentru a evita producerea de evenimente cu consecinţe în plan patrimonial.
În condiţiile în care în cadrul multora dintre manifestările organizate de autorităţile locale şi persoanele juridice/fizice pentru a marca trecerea în Noul An, se preconizează realizarea de activităţi ce implică utilizarea materialelor pirotehnice, inclusiv a focurilor de artificii, este bine să ne luăm măsurile optime de prevenţie pentru a evita producerea de evenimente cu consecinţe negative asupra integrităţii corporale şi sănătăţii fiecăruia dintre noi.
De asemenea, atât pentru conducătorii auto cât şi pentru toţi cetăţenii, este bine ca, în situaţii în care există riscuri şi vulnerabilităţi ce vă pot afecta liniştea şi siguranţa, să apelaţi Poliţia, prin Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, gratuit, pentru prevenirea producerii unor evenimente cu finalitate gravă.
Poliţiştii harghiteni acţionează pentru liniştea semenilor lor, dorindu-le ca anul 2018 să le aducă sănătate şi frumoase împliniri!
La mulţi ani cu sănătate,
S-aveţi în casă de toate,
Lucruri bune, minunate,
Fără infracţionalitate.
Să trăiţi frumos, curat,
Nu cu bunuri din furat.
Să curgă lapte şi miere,
Nu evenimente rutiere.
Iar anul ce tocmai vine,
Să v-aducă numai bine.
Că e mai uşor de judeci,
Să previi decât să vindeci.
Şi s-aveţi şi mai mulţi bani,
La anul şi LA MULŢI ANI!

                                                  LA MULŢI ANI  !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy