ISU Harghita: Două incendii provocate de coșurile de fum în ultimele 24 de ore

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Ieri, 18 aprilie a.c., pompierii militari harghiteni au intervenit la două misiuni de stingere a incendiilor izbucnite la o locuință din Leliceni, respectiv la un bloc de locuit din municipiul Toplița, cel mai probabil, din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine.

Două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc au acționat, ieri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coșul de fum al unei locuințe din Leliceni. Incendiul a fost stins în aproximativ 40 de minute. În urma evenimentului, provocat, cel mai probabil, de coșul de fum necurățat de funingine, nu s-au înregistrat daune materiale, arzând doar funinginea depusă în interiorul coșului de fum.

În cursul serii, 3 echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița au fost mobilizate pe strada Cerbului, în municipiul Toplița, unde au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la coșul de fum al unui bloc de locuit. Forțele de intervenție au împiedicat propagarea flăcărilor la întregul acoperiș și au reușit să stingă operativ incendiul, a cărui cauză probabilă a constituit-o coșul de fum necurățat de funingine, salvând astfel bunuri de o valoare semnificativă.

Cauzele producerii a numeroase astfel de evenimente sunt legate de necurăţarea periodică a funinginei depuse pe coşurile de fum, neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate, neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori), neasigurarea etanşării burlanelor şi coşurilor de fum.

ISU Harghita adresează cetăţenilor rugămintea ca, în cazul în care constată prezenţa unor astfel de nereguli la propriile locuinţe să procedeze la înlăturarea lor prin respectarea următoarelor condiţii:

  • coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic, de persoane specializate şi autorizate;
  • în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
  • coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
  • la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
  • nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
  • în podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
  • gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
  • se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy