ISU Harghita: Misiunile desfășurate de salvatori, luni, 20 februarie

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În ultimele 24 de ore, salvatorii harghiteni au gestionat 10 situații de urgență, dintre care 9 misiuni ale echipajelor de paramadici SMURD pentru acordarea măsurilor de prim ajutor pentru 10 persoane adulte aflate în dificultate, dintre acestea, 2 fiind victimele unui accident rutier produs pe DN 13A, în drum spre Harghita Băi, la care salvatorii au intervenit pentru acordarea asistenței medicale, precum și pentru asigurarea/supravegherea zonei accidentului rutier.

Concomitent cu misiunile desfășurate pentru acordarea asistenței medicale de urgență și asigurare/supraveghere zonă, pompierii militari harghiteni au acționat în sprijinul cetățenilor pentru înlăturarea efectelor produse de vremea rea, ploi torențiale și topirea zăpezii. Astfel, salvatorii au acționat în municipiul Gheorgheni, strada Fabricii de Cărămidă, pentru evacuarea apei din curtea unui localnic, aceasta fiind inundată pe o suprafață de cca. 10 mp cu o adâncime de circa 5 cm și din casa proprietarului unde apa a pătruns aproximativ 2 mp, 1 cm adâncime.

Conform informării transmise de Administrația Națională de Meteorologie,  astăzi, 21 februarie, în intervalul orar 10:00-22:00, județului Harghita se află sub atenționare meteorologică COD PORTOCALIU, fenomenele vizate fiind: viscol și intensificări ale vântului cu rafale de peste 110…120 km/h la altitudini de peste 1700m.

Astfel, ISU Harghita recomandă cetățenilor să evite pornirea la drum pe timp de viscol sau ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze, în prealabil, dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

Înainte de plecare, să se asigure că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, etc.).

 Pentru a fi permanent informați, este bine ca aceștia să asculte la posturile de radio și televiziune buletinele meteorologice, dar şi informaţiile autorităţilor locale responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă.

În situația în care viscolul îi surprinde în autovehicul, cetățenii trebuie să-și păstreze calmul, să staționeze pe partea dreaptă a drumului, în afara părţii carosabile, cu luminile de avarie pornite si să apeleze numărul unic de urgență 112.

Pe timpul nopţii, se recomandă pornirea luminii din interiorul autovehiculului, pentru a fi mai ușor de localizat de către echipajele de salvare.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play

  •  COMPARTIMENTUL INFORMARE  ŞI RELAŢII PUBLICE              
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy