ISU Harghita: Misiunile gestionate de pompieri în ultimele 48 de ore (17-18 iulie)

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Stingerea incendiilor, acordarea măsurilor de prim ajutor și operațiunile desfășurate în sprijinul comunităților, reprezintă principalele misiuni efectuate de către pompierii militari harghiteni, în ultimele 48 de ore, la nivel județean.

Astfel, în cursul ultimelor două zile, salvatorii au gestionat 25 de solicitări primite din partea populației. Din totalul situațiilor de urgență, o pondere de aproximativ 80% o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În urma acestora, 20 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

De asemenea, colegii noștri au intervenit pentru stingerea celor 3 incendii izbucnite și au răspuns prompt celor 2 situații destinate protecției comunităților: o misiune de căutare a unor eventuale focare ascunse, în cursul dimineții de ieri, în municipiul Toplița, unde acoperișul și hornul unui bloc de locuit de pe strada Izvoarelor a fost afectat în urma unui trăsnet, pe o suprafață de circa 25 mp, incidentul nefiind urmat de incendiu și o misiune de asigurare a măsurilor de prevenire a incendiilor, în urma accident rutier produs, în această dimineață, pe DN 13A, municipiul Miercurea-Ciuc.

 Miercuri, 17 iulie a.c., pompierii militari și civili din cadrul Punctului de Lucru Bălan și SVSU Sândominic au intervenit, cu trei autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o anexă gospodărească, din localitatea Sândominic.

 Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent, acoperișul unei anexe (grajd cu șură) era cuprins de flăcări, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Echipajele de pompieri au acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor, însă, în urma incendiului, au ars 10 tone de fân și acoperișul anexei, pe o suprafață de circa 100 de metri pătrați. Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, în urma unui scurtcitcuit de la un cablu, conductor electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată. Din fericire, nu au existat persoane/animale rănite.

În seara zilei de miercuri, 17 iulie a.c., în jurul orei 18.00, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, în cooperare cu SVSU Lunca de Jos și Lunca de Sus, au acționat pentru stingerea unui incendiu produs, cel mai probabil, de un trăsnet, la o gospodărie din localitatea Valea Ugra, comuna Lunca de Sus. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească din lemn (grajd cu șură), acesta fiind stins după aproape 4 ore. În urma evenimentului, au ars anexa și bunurile depozitate în interiorul acesteia (circa 20 tone fân, unelte agricole, cereale).

În această noapte, în jurul orei 03.00, pompierii militari și civili din cadrul Detașamentului Gheorgheni și SVSU Bicaz Chei au fost mobilizați pentru stingerea unui incendiu produs pe DN 12C km 28, Lacu Roșu, la cabina unei autocisterne care transporta ciment. Incendiul, cauzat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric, a fost localizat și lichidat, în limitele găsite. Flăcările au afectat cabina autocisternei, în totalitate.

Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro.

De asemenea, aplicația mobilă DSU poate fi descărcată, gratuit, din App Store sau Google Play și oferă informații extrem de utile pentru a fi mereu pregătit.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy