Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului. Ziua în care se sfințesc apele

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În fiecare an, în prima vineri după Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tămăduirii amintește de o serie de minuni săvârșite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Potrivit Tradiției, un orb a primit vederea după ce s-a spălat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorită împăratului Leon (457- 474), pe atunci neîncoronat, care împlineşte descoperirea făcută de Maica Domnului.
Mai târziu, când Leon ajunge împărat, ridică pe locul unde s-a petrecut minunea o biserică cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Aici primește vindecare de o boală grea și împăratul Justinian (527-565), care ridica drept mulțumire o biserică și mai mare. Biserica zidita de împăratul Justinian a fost distrusă în anul 1453, de turci.
Izvorul Tămăduirii din timpul împăratului Leon se păstrează și în zilele noastre. Credincioșii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăți a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorul Tămăduirii. Actuala construcție este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.

Această sărbătoare închinată Maicii Domnului amintește, totodată, și de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, acum ca izvor de nădejde și de vindecare.
În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfințire a apei. Credincioșii care participă la Sfânta Liturghie iau agheasmă pe care o folosesc la stropirea caselor, grădinilor și ogoarelor.

Termenul de „aghiasmă” vine de cuvântul grecesc „aghiasmos”, care își are originea în cuvântul „aghios”(sfânt). „Aghiasmos” se poate traduce și ca slujba de sfințire, dar și ca apa sfințită.

Izvoare tămăduitoare la noi în țara

Mănăstirea Ghighiu este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă aici în anul 1958, ci ăi prin izvorul ei tămăduitor.
La Mănăstirea Dervent, pe locul unde Sfântul Apostol Andrei a făcut o minune, există un alt izvor cu apă vindecătoare.
Un alt loc în care putem găsi izvor cu apa vindecătoare este Mănăstirea Horaicioara.

Pelerini din toata țara vin la cele trei mănăstiri să primească apă de la aceste izvoare minunate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy