Jandarmii harghiteni vor fi prezenți în weekend în mijlocul cetățenilor

0

Articol disponibil în: Magyar Română

jandarmi (1)Începând de astăzi și până duminică, jandarmii harghiteni vor asigura măsurile de ordine la o serie de manifestări cultural- artistice ce se vor desfășura pe raza județului.

 Jandarmii harghiteni se vor afla în mijlocul comunităţii şi la acest sfârșit de săptămână, pentru ca toate activităţile avute în atenție, să se desfășoare în condiții de siguranță. Astfel, în perioada 8- 10 iulie a.c., jandarmii harghiteni vor asigura măsurile de ordine publică la o serie de manifestări cultural – artistice, după cum urmează:

– începând din această seară ne vom afla în zona Ștrandului Municipal Miercurea Ciuc, unde va avea loc pe parcursul a două zile Minifestivalul Mercurius;
– pe parcursul a două zile, respectiv  9 și 10 iulie a.c. vom fi prezenți în comuna Remetea, acolo unde sunt organizate zilele comunei;
– de sâmbătă până duminică vom asigura măsurile de ordine publică și cu ocazia desfășurării manifestărilor cultural-artistice prilejuite de „Zilele Căpâlniței”;
– sâmbătă, 9 iulie a.c. vom fi prezenți în zona Pieței Libertății din municipiul Miercurea Ciuc, acolo unde va avea loc un concert în aer liber susținut de orchestra de suflători din orașul Pomáz, Ungaria;

Scopul nostru este acela de a garanta liniștea și siguranța cetățenilor ce vor dori să participe la aceste manifestări.
Și având în vedere că acestea implică participarea unui public numeros, invităm cetăţenii să manifeste grijă asupra modului de păstrare şi folosire a bunurilor şi valorilor proprii, a asigurării corespunzătoare a autovehiculelor parcate în zona de desfășurare a acestora. Deasemenea atragem atenția asupra grijei deosebite ce trebuie acordată copiilor care se pot rătăci cu uşurinţă în mulţime.

Reamintim cetăţenilor că pentru eventuale sesizări se pot adresa cu încredere jandarmilor prezenți la fața locului sau pot apela Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

jandarmi (2)

 

Fotografiile sunt ilustrative.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy