Linie electrică subterană de medie tensiune construită în timp record la Șumuleu Ciuc pentru vizita Papei Francisc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Electrica a construit o linie electrică subterană de medie tensiune şi a montat un post de transformare la Șumuleu Ciuc în două săptămâni, lucrare care se realizează în mod obișnuit între 2 și 4 luni. Compania asigură astfel cele mai bune condiții necesare desfășurării vizitei Papei Francisc din data de 1 iunie în mai multe locații, printre care Harghita, Şumuleu Ciuc, Blaj, potrivit investenergy.ro

„Pentru realizarea acestei lucrări a fost necesară construcția unei linii electrice subterane de medie tensiune, pentru care s-au executat lucrări de săpătură pe o distanță de 1000 de metri, pe teren accidentat, cu o înclinare medie de 30 grade. Din această lungime, 485 de metri s-au săpat în stâncă, de cele mai multe ori în condiții meteo nefavorabile. Printr-o mobilizare exemplară a echipelor din teren, lucrarea a fost finalizată și racordată la un post nou compact”, potrivit informațiilor primite de la Electrica. Marea provocare pentru Electrica a fost la Şumuleu Ciuc. “Slujba o să se ţină undeva pe vârful muntelui, unde nu exista decât o instalaţie de mică tensiune, care nu putea să asigure energie electrică pentru tot evenimentul. Așa că ne-am mobilizat… Am construit o linie de medie tensiune şi am montat un post de transformare în două săptămâni. Practic, aceasta se construia în 2 – 3, 4 luni. Practic, angajații noștri au lucrat zi şi noapte. Aproape 500 de metri au fost săpaţi în stâncă, a declarat Corina Popescu, CEO Grupul Electrica, cu convingerea că pot exista dezvoltări ulterioare în zonă. Pentru noi orice dezvoltare şi orice consum nou reprezintă o oportunitate. Asta ne intereseză pe noi care distribuim şi vindem energie, a spus Popescu.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy