MADR: Scumpirea cărnii de pasăre și a celei de porc nu sunt justificate de situația din piață

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Alertele referitoare la scumpirea cărnii de pasăre și a celei de porc nu sunt justificate de situația din piață, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Referitor la apariția în spațiul public a unor informații cu privire la scumpirea cărnii de porc și a celei de pasăre, pentru corecta informare a opiniei publice, MADR face următoarele precizări:

  1. Referitor la prețul cărnii de pasăre și ouă:

În conformitate cu documentele emise de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, prețul cărnii de pasăre la poarta fermei a fost relativ constant pe toată perioada anului 2018 până în prezent, nefiind estimate creșteri nici pentru perioada următoare.

Deși ne aflăm în perioada sărbătorilor pascale, prețul ouălor la poarta fermei a scăzut cu 15 %. Aceasta demonstrează faptul că la producători nu s-au înregistrat creșteri de prețuri.

În comparație cu prețurile medii existente la nivelul UE, se poate constata că acestea sunt mai mici cu 22 % în cazul cărnii de pasăre. De asemenea, prețul la poarta fermei la ouăle de consum este mai mic cu 24% față de media europeană.

 

PREȚUL OUĂLOR DE CONSUM LA POARTA FERMEI CONFORM OBSERVATORULUI PREȚURILOR UE

Săptămâna ROMÂNIA MEDIA UE
2018(lei/ou) 2019 (lei/ou) 2019 (lei/ou)
1 0,54 0,33 0,39
13 0,37 0,30 0,37
14 0,38 0,29 0,37
15 0,36 0,28 0,37

 

 PREȚUL LA CARNEA DE PASĂRE LA POARTA FERMEI CONFORM OBSERVATORULUI PREȚURILOR UE

Săptămâna ROMÂNIA MEDIA UE
2018(lei/kg carcasă) 2019 (lei/kg carcasă) 2019 (lei/kg carcasă)
1 7,04 6,65 8,66
13 7,28 6,83 8,70
14 7,31 6,92 7,83
15 7,31 6,93 8,84

 

PREȚUL MEDIU EUROPEAN LA CARCASA DE PASĂRE

Anul 2019 Luna UM Preț mediu UE Preț mediu RO
Ianuarie Euro/100 kg 182,6 140,23
Februarie Euro/100 kg 183,1 139,6
Martie Euro/100 kg 184,3 143,9
Aprilie Euro/100 kg 188,4 145,7

         Sursa – Poultry Price Europa

PREȚUL MEDIU EUROPEAN LA OUĂ

Anul 2019 Luna UM Preț mediu UE Preț mediu RO
Ianuarie Euro/100 kg 128,9 110,5
Februarie Euro/100 kg 126,2 106,1
Martie Euro/100 kg 127,4 102,1
Aprilie Euro/100 kg 126,1 96,3

Sursa – Eggs Price Europa

  1. Referitor la prețul cărnii de porc:

Prețurile la carnea de porc la nivel global au fost influențate de situația din China – principalul producător la nivel mondial, cu o producție de anuala de cca. 400 milioane capete, țară afectată puternic de virusul Pestei porcine africane.

Drept urmare, la nivel european, prețul la poarta fermei a avut o creștere de aproximativ 17 % în perioada ianuarie – aprilie 2019, în timp ce în România, în același interval, creșterea a fost de numai 8 %.

În țara noastră, prețul la carnea de porc la poarta fermei în luna aprilie 2019 nu diferă semnificativ de cel din anul 2018, fiind similar cu cel din luna decembrie 2018.

Conform datelor furnizate de Asociația Producătorilor de Carne de porc din România se remarcă faptul că, după o perioadă de scădere accentuată a prețului la carnea de porc, se înregistrează o revenire a acestuia, aflat și în acest moment sub cel european.

PREȚUL MEDIU LA CARNEA DE PORC ÎN VIU LA POARTA FERMEI ÎN ROMÂNIA

Anul 2019 Luna UM Preț mediu
Ianuarie lei/kg 5,04
Februarie lei/kg 3,98
Martie lei/kg 4,63
Aprilie lei/kg 5,32

  Sursa – Comisia de Clasificare a Carcaselor

PREȚUL MEDIU EUROPEAN LA CARCASA DE PORC

Anul 2019 Luna UM Preț mediu UE Preț mediu RO
Ianuarie euro/100 kg 136,1 135,7
Februarie Euro/100 kg 138,3 108
Martie euro/100 kg 146,1 127
Aprilie Euro/100 kg 163,8 146

         Sursa – Meat Market Observatory Pig

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy