Maghiarii au fost ”sfătuiți” să nu protesteze contra legii grațierii

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Cu ocazia manifestațiilor contra legii grațierii,  mai mulți etnici maghiari s-au plâns că au fost ”sfătuiți” de unii politicieni de aceeași etnie să nu se bage în ”războiul românilor”.
În realitate, se pare că unii lideri maghiari așteaptă și ei cu sufletul la gură această lege care le-ar permite să scape de povara penală pe care o au și să o ia din nou de la capăt ca niște politicieni curați.
Văzând astfel de lucruri stau și mă întreb de ce mai vor politicienii maghiari autonomie căci oricum în Harghita lucrurile se întâmplă de parcă ar fi în altă lume. O lume a politicienilor bogați care fac ce vor și a oamenilor care muncesc dar sunt în permanență la mâna boierilor ce nu-i lasă nici măcar să protesteze atunci când nu le convine ceva, spunând că protestează și românii pe aceeași temă și nu e în regulă ca maghiarii să gândească sau să simtă la fel.
Poate va veni totuși ziua în care atât maghiarii cât și românii nu vor mai fi la mâna unor politicieni corupți și vor avea voie măcar să se opune unei legi atunci când acea lege nu le convine.

I.R.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy