Minivacanță cu cinci intervenții la urs și șapte sancțiuni contravenționale

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 

Foto: IJJ Harghita

În minivacanța de Rusalii jandarmii harghiteni au intervenit în cinci situații pentru îndepărtarea urșilor din zonele locuite și au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.900 de lei. Au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, dintre care 3 amenzi în valoare totală de 900 lei și 1 avertisment la OUG 23/2008, privind pescuitul și acvacultura, 1 amendă în valoare de 1.000 de lei la Legea 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și 2 avertismente la OUG 34/2013, privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Astfel, duminică, 7 iunie, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Lacu Roșu au surprins pe malul lacului din stațiune mai mulți bărbați ce pescuiau, fără însă a avea asupra lor permis de pescuit în habitatele piscicole. În conformitate cu prevederile legale, aceștia au fost sancționați fiecare cu amendă în valoare de 300 de lei.

Tot în acest weekend colegii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Harghita Băi au surprins doi bărbați care se deplasau cu autovehicule de teren, în zona Vârfului Kondra, de pe munții Nașcalat, încâlcând astfel prevederile art.14, alineatul 1, litera „d” din OUG 34/2013, respectiv „circulația pe pajiști cu orice alte mijloace de transport, inclusiv cu atelaje, altele decât cele folosite pentru activități agricole de către cel care utilizează pajiștea(…)”.

În ceea ce privește intervenția pentru îndepărtarea urșilor, în această perioadă am înregistrat un număr de 5 solicitări prin intermediul SNUAU 112. Astfel, sâmbătă, 6 iunie, o doamnă a sunat pentru a anunța prezența unui urs la intrarea în stațiunea Băile Tușnad. La fața locului s-a deplasat o patrulă de jandarmerie, dar ursul părăsise zonă unde fusese semnalat. Duminică,7 iunie, au fost semnalați mai mulți urși pe drumul ce leagă stațiunea Balvanyos de Lacul Sfânta Ana. A fost trimis un echipaj de jandarmerie, dar pe traseu s-au întâlnit cu un echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, care a confirmat prezența, totodată ei îndepărtând animalele din zonă. Un nou apel a fost primit luni, 8 iunie, o femeie semnalând prezența unui urs pe strada Gării din Băile Tușnad. Prezența acestuia nu a fost confirmată. În această noapte , în jurul orei 01:00, o doamnă a semnalat prezența unui urs în curtea casei sale din comuna Voșlobeni. Din cele relatate de apelantă ursul i-ar fi provocat și pagube, omorându-i mai multe găini. A intervenit un echipaj de jandarmerie care a trecut la îndepărtarea animalului sălbatic în afara localității. Ultimul apel a fost primit în această dimineață în jurul orei 06:30, prin care o doamnă aflată în trafic semnala prezența unui urs ce a traversat drumul, înspre pădure.

Le reamintim oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy