Misiune pirotehnică în Miercurea-Ciuc, în curtea Protopopiatului Ortodox

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Miercuri, 20 martie, echipa pirotehnică a ISU Harghita a desfășurat o misiune în municipiul Miercurea-Ciuc, unde, în urma executării unor lucrări în curtea Protopopiatului Ortodox, au fost descoperite 140 cartușe de calibru 7,62 mm, provenind, cel mai probabil, din al Doilea Război Mondial.

Elementele de muniție au fost ridicate, transportate și depozitate în condiții de siguranță într-un depozit special amenajat pentru a fi ulterior distruse.”,a transmis ISU Harghita.

În cazul descoperirii unor elemente de muniție, ISU Harghita reamintește cetățenilor:

  • anunţaţi de urgenţă, prin apel la 112, organele de poliţie, autorităţile administraţiei publice locale sau ISU Harghita;
  • nu atingeţi, nu loviţi şi nu mişcaţi muniţia descoperită;
  • nu aruncaţi la fier vechi şi nu predaţi la societăţile colectoare muniţiile descoperite;
  • nu introduceţi în clădiri, încăperi sau locuinţe muniţii neexplodate;
  • nu tăiați muniţiile cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
  • nu introduceţi în foc muniţiile şi nu faceţi foc în apropierea lor;
  • nu topiți elementele metalice de muniţii;
  • nu utilizați pulberile şi explozivii proveniți din muniţii în scopuri artizanale;
  • nu demontați de la muniţii focoasele sau alte elemente componente;
  • nu folosiţi muniţiile pentru improvizarea diferitelor unelte.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy