Mobilitate cu elevi ai Şcolii Gimnaziale ,,Andrei Şaguna” Topliţa în proiectul Erasmus + ,,A school for everyone”

0

Articol disponibil în: Magyar Română

În perioada 23 – 27 octombrie 2022, echipa formată din 5 cadre didactice şi 8 elevi de la Şcoala Gimnazială ,,Andrei Şaguna’’ Topliţa, a participat la cea de-a doua acţiune din cadrul proiectului Erasmus +  ,,A school for everyone”, nr. 2021-1-RO01-KA121-SCH – 000011338, în Corfu, Grecia, la Andrioti School.

Pe parcursul celor 5 zile, s-au desfăşurat activităţi ce au vizat obiective din domeniul educaţiei ecologice şi digitale, concentrate pe dezvoltarea unui comportament responsabil faţă de mediu. Astfel, împreună cu partenerii greci, elevi şi profesori, am participat la un eco-curs outdoor, în pădurile istorice din Mon Repos, unde am explorat natura, am învăţat despre durabilitate şi am exersat bune practici de protejare a acesteia, prin ateliere interactive. Elevii au simulat un plan de prevenire şi stingere a incendiilor, dezvoltând o afacere durabilă, pe care au prezentat-o în faţa profesorilor – investitori. Vizita la un atelier local, care produce genţi, rucsace, sacoşe, penare, cu garanţia durabilităţii ,,pe toată viaţa”, din vele uzate de bărci, ne-a învăţat ce înseamnă o afacere sustenabilă şi o economie circulară, demonstrându-ne că practicile ecologice pot funcţiona într-adevăr în lumea modernă. Elevii au avut ca obiectiv să urmărească şi să surprindă instantanee din comunitatea locală, afaceri locale şi mediul înconjurător din zonă, prin fotografii şi interviuri. Toate acestea vor fi incluse în proiectul comun, o revistă digitală, care urmează a fi finalizată în curând. O experienţă unică am trăit-o la Moara de măsline ,,The Governor”, unde am aflat povestea emoţionantă a aurului lichid al grecilor şi am testat, printr-un minuţios şi atent ritual produsele autohtone, printre care şi ediţia limitată, Premium, primul ulei de măsline care a obţinut certificatul de calitate, conform standardelor europene. Am călătorit în trecutul elen, admirând vestigiile Imperiului Grec şi am navigat pe Marea Ionică, într-o superbă croazieră pe corabia piraţilor. Permanent, elevii implicaţi în proiect au socializat, şi-au exersat comunicarea în limba engleză şi şi-au dezvoltat trăsături de caracter, precum determinare, entuziasm, încredere şi deschidere, şi-au lărgit orizontul intercultural, prin experimentarea şi cunoaşterea specificului zonei. Am asistat la ceremonia de comemorare a eroilor şi depunere a jerbelor, moment ce precede celebrarea celei de-a doua Zi Naţionale a Greciei, ziua marelui NU.

Momentul festiv de încheiere a mobilităţii a avut loc în grădina fostului palat regal, în cadrul căruia am primit certificatele de participare şi am prezentat un moment artistic tradiţional românesc, topliţean. A fost o vacanţă activă, constructivă, mirifică!

Mulţumim, gazdei noastre Patritsia Andrioti şi colegelor ei: Athena Kyriakopoulou, Maria Panagiotopoulou şi Anna Agiovlassiti, dar şi celor care ne-au sprijinit să promovăm Topliţa şi România, prin materialele promoţionale şi produsele tradiţionale: Asociaţia pentru Topliţa, Centrul de Informare Turistică Topliţa, Claudiu Mureşan –  Cutia cu zâmbete, Sever Hirişcău, Tokes Attila, Nicolae Cif şi Asociaţia DASPROED.

Mulţumim, de asemenea, părinţilor şi elevilor participanţi: Nuţ Luca, Forika Cristina, Văsălag Daria, Jîrcan Roxana, Rebendici Marina, Ujică Elena, Vâga Larisa şi Burcsa Lorena.

Felicitări, tuturor şi,…la cât mai multe experienţe de acest gen!

Echipa de proiect:

Mirela Nemţoc – director

Emiliana Neli Avram – coordonator proiect

profesori membri: Alin Gheorghe Negrea şi Silviu Dobrean

Anca Truţa – consilier şcolar

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy