Mulțumire către Sfântul Gherasim din Kefalonia – un prieten la greu

0

Articol disponibil în: Română

 

Doamne, ajută! Pentru rugăciunile Sfântului Gherasim din Kefalonia, mântuiește, Doamne,sufletele noastre!

Cum îi poți mulțumi cuiva care te-a readus la viață? De fapt, nu doar pe tine, ci tot ce ai mai scump pe lume, propriul copil și, prin acesta, pe tine însăți.

Mai întâi, promptitudinea venirii în ajutor, atunci când se părea că orizontul este cu totul negru și nicio undă de speranță nu se putea bănui. Deși icoana Sfântului Gherasim din Kefalonia se afla de câțiva ani în biserica unde mă închin și la el mă rugam când sărutam Sfintele Moaște, nu îi citisem Rugăciunile și aveam doar o vagă cunoștință despre Hramul său despre care îmi vorbise o persoană din Biserică.

Îndată însă după ce s-a declanșat starea de criză, un părinte care îmi trimite sfaturi m-a îndrumat înspre rostirea Rugăciunii către Sfântul Gherasim din Kefalonia. Incredibil aproape, dar am descoperit cu bucurie să aveam cărticica unde se afla Acatistul său și am început să îl citesc. Am adăugat rugăciuni către Sfânta Fecioară Maria, Sfântul Calinic de la Cernica, Sfântul Fanurie, practic toți sfinții a căror putere și al căror sprijin îl simțisem până atunci. Dar, zilnic, am îndreptat rugăciuni către Sfântul Gherasim și, cu ajutorul lui Dumnezeu, am descoperit relativ repede existența Schitului de la Negrești și pe Părintele Isaia. Am ajuns la schit foarte curând, m-am rugat și mi-am spus durerea. Lucrurile au început de îndată să capete alte contururi, așa încât, în seara zilei de 15 August, la Adormirea Maicii Domnului, știind că a doua zi este Sărbătorit Sfântul Gherasim, i-am scris părintelui Isaia un mesaj de mulțumire. Era sâmbătă, iar, a doua zi, duminică, urma să merg, ca de obicei la biserica mea, unde aveau să fie prăznuiți și Sfinții Martiri Brâncoveni. Dar, spre surprinderea mea, înainte de ora 7 dimineața, însuși părintele Isaia mi-a telefonat, mustrându-mă blând: „Păi așa faceți Dvs. trimiteți mulțumiri prin intermediari?! Veniți personal să îi mulțumiți Sfântului!”. Argumentele mele că nu am mașină, că e duminică etc., nu au avut darul să îl impresioneze pe părintele Isaia, care după ce mi-a spus ce avea de spus, a încheiat convorbirea scurt. De unde mașină?! Am găsit. Evident, am ajuns la Hram, am asistat la slujbă, am avut un sentiment copleșitor că Cineva Drag se îngrijește de noi și că nimic din ce facem nu este la întâmplare.

Și, din momentul acela, lucrurile s-au așezat ca într-un tablou pe care îl reconfigurează o mână atotștiutoare. Viața noastră a căpătat o turnură pe care nu aș fi imaginat-o  în urmă cu o lună; totul s-a petrecut rapid și, în același timp, firesc, lin, cu o blândețe greu de descris. Am revenit la schit de câteva ori, desigur și pentru cel de-al doilea Hram, cel de pe 20 octombrie. Fără să fie o „îmbisericită”, fiica mea a fost și ea să îi mulțumească Sfântului Gherasim. Nădăjduiesc să îi picure în inimă acest dor de rugăciune pe care eu îl am, dar pe care nu am reușit să i-l insuflu și ei. Și mai nădăjduiesc ca Sfântul Gherasim de Kefalonia să mijlocească pentru iertarea păcatelor noastre.

Astăzi, la Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, mă rog și mulțumesc pentru aceste daruri minunat, trimise către noi de Tatăl Ceresc, cu Bunătate și cu Dragoste, prin Sfinții Săi.

Sfinte Gherasim din Kefalonia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy