O femeie a murit într-un accident produs pe DN 13A, între localitățile Satu-Mare şi Brădeşti

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Joi dimineață, în jurul orei 07.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Odorheiu Secuiesc au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 13 A (între localitățile Satu-Mare şi Brădeşti) a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

În urma accidentului, o femeie a fost declarată decedată.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului rezultat faptul că o femeie de 55 de ani, din localitatea Satu Mare, a condus un autoturism, fiind însoțită pe locul din dreapta față de către o pasageră de 45 de ani, din aceeași localitate.
La un moment dat aceasta ar fi derapat și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de către un bărbat de 42 de ani, din Odorheiu Secuiesc, care circula pe sensul opus de mers.
Din nefericire, în urma impactului pasagera din autoturism a decedat ca urmare a traumatismelor suferite.
Ambii conducători auto a fost testați de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-au demarat cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
”. a informat IPJ Harghita.

La fața locului au intervenit două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ.

Potrivit ISU Harghita, în urma accidentului, pasagera de 45 de ani a rămas încarcerată, iar șoferița de 55 de ani prezenta atac de panică și acuza dureri la umăr, fiind preluată și transportată la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, de către echipajul SMURD. Femeia de 45 de ani a fost extrasă din autovehicul și i s-a aplicat manevre de resuscitare de către echipajul SAJ cu medic, însă, din păcate, aceasta a fost declarată decedată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy