Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Obiceiuri din seara Sfântului Vasile (Anul Nou)

Seara Sfântului Vasile sau a Anului nou este una dintre cele mai încărcate momente în datini și credințe populare la români.

Tradiţia populară, motivată de supersţii și obiceiuri, vede în această seară un prilej de cunoaştere a viitorului. De la apusul soarelui, în satele româneşti, mai mult în trecut şi mai putin în prezent, începeau ceremoniile superstiţioase. Simion Florea Marian, cunoscut etnolog, descrie în volumul său de căpătâi „Sărbătorile la români” toate aceste obiceiuri. Astfel, în seara de Sfântul Vasile, oamenii obişnuiesc să aprindă o lumânare de ceară curată pe care o lasă să ardă toată noaptea înaintea icoanelor şi mai ales înaintea icoanei ce îl reprezintă pe Iisus Hristos, pentru „a intra norocul în casă”.

În trecut, sătenii ungeau uşorii şi pragurile casei, grajdului cu usturoi, apoi ungeau în semnul crucii toate animalele si membrii familiei. Acest obicei avea rolul de a proteja casa şi familia în anul ce va urma de „Bata-l Crucea şi de strigoaicele care umbla pe la casele oamenilor să ia mâna de la vaci”.

Tot acum cete de băieţi merg la case cu colindatul şi cu plugusorul, cântând, urând, pocnind din bice si strigând. Una dintre cele mai frumoase şi mai vechi datini româneşti din seara Sfântului Vasile este pluguşorul. Românii întâmpină noul an cu sunet de clopoţei, cu „mânaţi, măi”, „hăi, hăi”, cu pocnetul bicelor și simbolul aratului. Bicele și harapnicele le fac din fuior de cânepă și mătase, iar buhaiul este acel instrument compus dintr-o putinică ce se leagă la gura cu o piele tăbăcită de oaie. La mijlocul pielii se agață o șuviță de păr de cal, care fiind udată cu apă și trasă când cu o mână, când cu cealaltă, produce o vibrație  care seamănă cu răgetul unui buhai, de unde îi vine și numele.

O parte din cei din ceată recită colinda aratului, care, în sine, cuprinde foarte multă poezie. Modul de recitare, sunetul buhaiului, plugului, bicelor și clopoțeilor constau în credința că urarea aduce fiecărei case belșug, noroc și sănătate în anul ce va urma, căci „Asa-i legea din bătrâni,/Din bătrâni, din oameni buni!”. Colinda plugușorului, vorbind despre aratul pământului, despre semănat, secerat, alături de sunetul buhaiului (boii care trag plugul) este un obicei înrădăcinat în sat. Spre miezul nopții cei mai multi plugari se întorc acasă, și cum după fiecare arat, urmează semănatul, vin semănătorii cu grâu, secară, orz, ovăz sau orez.

Odată cu înnoptarea, are loc parada cetelor de mascați, cu costume care întruchipează animale cu puteri magice, precum ursul, capra, cerbul. Toate aceste personaje sunt reunite în cete mari. Conducătorul fiecărei cete este  un tânăr numit calfa (ucenic), îmbrăcat în costum popular, cu o căciulă împodobită și un băț ferecat cu alamă și cositor.  Acesta are rolul de a comanda personajele din ceată în timpul jocului. Tot aici intră și jocul ursului, caprei, căiuților și cerbului. Cultul ursului este moștenit de la geto-daci, care îl considerau un animal sacru, cu puteri magice, care simbolizează îmblânzirea naturii și regenerarea vegetației.

În dimineața de Anul Nou, vin copiii cu sorcova, o rămurică sau o nuielușă verde de măr sau de păr, împodobită, pentru  a ura oamenilor mulți ani fericiți.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *