Panică mare în UDMR

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Mai multi cetățeni din Miercurea Ciuc ne-au semnalat că ieri, joi, 8 decembrie, au fost asaltați cu telefoane dar și cu vizite la ușile lor de către oameni ai UDMR care i-au întrebat dacă merg la vot și dacă votează UDMR. Acest lucru i-a deranjat foarte tare întrucât, deși aparentă era nevinovată, ea a fost percepută ca o formă agresivă de campanie pentru a-i obliga pe oameni să voteze împotriva dorinței lor.
Stimați politicieni din Harghita, haideți să-i lăsăm pe oameni să decidă ei dacă merg la vot și dacă decid așa, să-i lăsăm să decidă singuri pe cine votează. Să avem încredere în gândirea lor și în decizia lor, pentru că, dacă li se tot impune o anumită opțiune prin a-i înfricoșa că dacă nu iese un anumit candidat sau partid cade cerul, e complet fals și nu arată decât desconsiderarea oamenilor, a capacității lor de gândire.
Și după cum vedem noi, nu și politicienii care nu doresc să vadă asta, oamenii s-au cam deșteptat și nu mai ascultă ordinele politice ale unor persoane care nu au făcut nimic pentru ei atâția ani.
Mai mult de atât, stau și mă întreb: dacă de 26 de ani harghitenii votează în continuu UDMR și le este din ce în ce mai rău și o duc din ce în ce mai greu, de ce nu schimbă odată clasa politică maghiară, căci înțeleg că sunt și alte partide maghiare, sau, de ce nu, partide mari, gen PSD sau PNL, care sunt sigur la butoane și de abia așteaptă să fie votați în Harghita ca să arate ei ce multe pot face pentru maghiari. Mă uit la comuna Tulgheș din Harghita și ar trebui să se uite la această comună toți maghiarii. E o comună cu populație mixtă, maghiari – români, și au un primar de la PSD. Păi câte fonduri au primit oamenii ăștia de la guvern și câtă susținere au, nu o sa vadă UDMR-ul nici în o mie de ani …
Important este ca cetățenii din Harghita să se gândească de o mie de ori când pun ștampila căci altfel urmează iar 4 ani de sărăcie și nevoi.

I.R.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy