Patru cerbi superbi, filmați într-o pădure din Parcul Național Călimani

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Imagini filmate cu patru cerbi superbi au fost surprinse într-o pădure din Parcul Național Călimani.
Filmarea a fost realizată de rangerul Cristin Cireș și postată pe pagina de Facebook a Romsilva.

În această perioadă, cerbului îi cresc coarnele la loc, după ce le-a ”1epădat” la începutul primăverii. Coarnele sale se vor dezvolta până la toamnă, când are loc boncănitul cerbilor, când masculii se înfruntă între ei pentru supremația cârdurilor de ciute în sezonul împerecherii. Cerbul este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri de tauri, conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă. În cârdurile de ciute sunt amestecaţi, întotdeauna, viţei şi chiar cerbi din al doilea an. Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar. Cârdurile sunt alcătuite după boncănit şi se desfac după ce zăpada s-a topit, pe la sfârşitul lunii aprilie.”, explică reprezentanții Romsilva.

****
Pădurile Parcului Național Călimani asigură faunei bogate toate condițiile de hrană, adăpost și liniște necesare unui habitat sănătos.
Parcul Național Călimani este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva. Parcul are o suprafață de 24.556 de hectare,  pe raza județelor Suceava, Mureș, Bistrița –Năsăud și Harghita.
Conform Planului de Management, în Zonele de Protecție Strictă și Integrală, unde intervenția umană este interzisă, sunt incluse 16.808,4 hectare, iar în Zona de Conservare Durabilă, 1tampon”, se află 7.747,3 hectare.
Credit: Cristin Cireș, Parcul Național Căliman
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy