Pericol social: cu 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat şi cu un permis de conducere falsificat, în statiune

0

Articol disponibil în: Română

Foto: Travel Idea

Sesizaţi despre un posibil turmentat la volan în Staţiunea Băile Tuşnad, poliţiştii l-au prins pe cel în cauză şi au constatat că are 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat şi deţine un permis de conducere falsificat.

La data de 02.01.2020, în jurul orei 17:00, Poliţia Staţiunii Băile Tuşnad a fost sesizată despre faptul că pe D.N.E. 578 circulă un autoturism, al cărui conducător auto pare să fi consumat băuturi alcoolice, întrucât se deplasează mai mult pe contrasens.

Poliţiştii au pornit imediat în urmărirea autoturismului respectiv, care circula pe direcţie Miercurea Ciuc – Sfântu Gheorghe, iar după ce l-au oprit, au constatat că acesta era condus de un bărbat de 28 de ani, din comuna Sânsimion, care avea 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult, în urma controlului şi a verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că persoana în cauză nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere, iar documentul prezentat în acest sens, aparent eliberat de autoritățile din Ungaria, era falsificat.

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

  • IPJ Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy