Peste 500 de persoane, la Bursa locurilor de muncă în Harghita

0

Articol disponibil în: Română

La Bursa generală a locurilor de muncă organizată vineri, 10 mai 2024, la Miercurea-Ciuc și Odorheiu Secuiesc, au fost oferite 180 de locuri de muncă.
Anul acesta au participat la bursă 34 de angajatori, care au oferit în total 180 de locuri de muncă. Din cele 180 de locuri de muncă, 85 au fost oferite de angajatorii din Miercurea-Ciuc și 95 de către cei din Odorheiu Secuiesc.
Persoanele în căutarea unui loc de muncă au fost prezente la Bursă în număr total de 536, din care 226 la Miercurea Ciuc și 310 la Odorheiu Secuiesc.
Cele mai multe locuri de muncă au fost oferite în ocupații precum: agent servicii clienți, conducător camion, îmbuteliator sub presiune, agent de securitate, dulgher, electrician, operator la prepararea produselor lactate, bucătar, ospătar, barman, lucrător comercial, manipulant mărfuri. În topul ofertelor la Miercurea-Ciuc s-au situat locurile de muncă pentru agent servicii clienți.
Pentru persoanele cu pregătire superioară, au fost oferite locuri de muncă numai în zona Odorheiu Secuiesc, în domeniul tehnic, în meseriile de inginer mecanic, inginer mecanic utilaj tehnologic pentru construcții, inginer în industria alimentară și director tehnic.
Din totalul participanților, angajatorii au selectat pentru un interviu suplimentar sau pentru probă de lucru 113 persoane, din care 35 la Miercurea-Ciuc și 78 la Odorheiu Secuiesc.
Săptămâna următoare va fi alocată derulării acestor interviuri și probe de lucru, însă începând cu data de 20 mai, persoanele care nu au ocupat un loc de muncă vor fi orientate către angajatorii care au depuse oferte de locuri de muncă la agenție, indiferent dacă au participat sau nu la Bursă, oferte care se potrivesc cu profilul profesional al șomerilor respectivi.
În anul 2023, la Bursa generală a locurilor de muncă, organizată tot în luna mai, au participat 39 de angajatori cu un număr total de 214 oferte de locuri de muncă și numărul persoanelor în căutarea unui loc de muncă a fost de 433. Prin comparație, la Bursa organizată anul acesta numărul angajatorilor și a locurilor de muncă oferite a fost mai mic, iar numărul persoanelor în căutarea unui loc de muncă a fost considerabil mai mare.

  • AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ HARGHITA
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy