Pompierii au controlat lăcașurile de cult de rit catolic din municipiul Miercurea-Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Astăzi, 18 aprilie, de Ziua Internațională pentru conservarea monumentelor, specialiştii Inspecției de Prevenire au efectuat controale de îndrumare și sprijin la lăcașurile de cult de rit catolic din municipiul Miercurea-Ciuc, unde se preconizează afluență mare de participanți la sfârșitul acestei săptămâni, respectiv Parohia Romano-catolică, Biserica Millenium și Biserica „Sf. Cruce”, care este și monument istoric. Specialiștii noștri au asigurat instruirea personalului, astfel încât acesta să cunoască și să respecte regulile de prevenire a incendiilor.

În această perioadă, echipajele de salvatori din subunitățile operative continuă acțiunile de recunoaștere la lăcașurile de cult, pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și prelucrarea personalului asupra asigurării intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere.

RECOMANDĂRI PENTRU SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ:
– manifestarea prudenței cu lumânările şi candelele aprinse, în timpul derulării slujbelor religioase, pentru prevenirea aprinderii hainelor sau părului;
– evitarea deplasării cu lumânări aprinse în autovehicule;
– menținerea liberă a căilor de evacuare din biserică și interzicerea accesului în interior, dacă a fost depășită capacitatea construcției;
– parcarea mașinilor în vecinătatea lăcaşurilor de cult, fără să blocheze căile de acces destinate autospecialelor de pompieri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy