Pompierii harghiteni alături de semeni şi în acest sfârşit de săptămână

0

Articol disponibil în: Română

Foto: ISU Harghita

În ultimele trei zile, echipajele de salvatori harghiteni au fost solicitate să intervină la 32 cazuri SMURD (31 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență şi una de descarcerare), precum şi o misiune pentru deblocare/salvare.

Ieri dimineaţă, 22.12.2019, la ora 0837, prin dispeceratul integrat ISU-SAJ Harghita, a fost solicitată intervenţia în cazul unei persoane blocate într-un apartament, situat pe strada Florilor, din municipiul Odorheiu Secuiesc. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD, fiind solicitat în sprijin un echipaj SAJ cu medic. După deblocarea uşii de intrare în apartament, echipajele de intervenţie au găsit, în dormitor, o persoană semiconştientă, de sex masculin, în comă hiperglicemică, aceasta fiind preluată şi transportată de echipajul SAJ la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Tot ieri, la ora 1731, dispeceratul integrat ISU-SAJ a fost anunţat, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, despre un accident rutier cu două persoane rănite, dintre care una încarcerată, pe DE 578, localitatea Lăzarea, produs în urma coliziunii frontale dintre două autoturisme. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni, cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanță SMURD, în sprijin fiind trimisă şi o ambulanță SAJ cu medic.

La sosirea echipajelor de intervenţie, o persoană de sex feminin era încarcerată într-unul din autoturismele implicate în accident. S-au luat măsuri pentru descarcerarea victimei, aflată în stop cardio-respirator, aceasta fiind predată inconştientă echipajului SAJ, care a executat manevre de resuscitare. În ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul conducătoarei auto, care rămăsese încarcerată între fiarele contorsionate ale mașinii. După acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, echipajul SMURD a preluat şi transportat la Spitalul Municipal Gheorgheni cea de-a doua victimă a accidentului, conştientă, stabilă (şoferul celuilalt autoturism, în vârstă de 27 de ani).

În perioada 20-22.12.2019, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita au avut 31 de intervenţii de acordare a asistenţei medicale de urgenţă, prim ajutor calificat şi de transport a pacienţilor la unităţile de primiri urgenţe din judeţ, astfel: S.M.U.R.D. Miercurea-Ciuc – 11 intervenţii; S.M.U.R.D. Gheorgheni – patru intervenţii; S.M.U.R.D. Topliţa – două intervenţii, din care una pe pârtia de schi; S.M.U.R.D. Corbu – patru intervenţii, iar S.M.U.R.D. Odorheiu-Secuiesc – zece intervenţii. Pe timpul acestor intervenţii, paramedicii au asistat 30 adulţi şi doi copii. S-a acordat primul ajutor calificat în cazul a 7 accidente rutiere, 11 intervenţii au fost în cazul unor afecțiuni medicale asistate de echipajele SMURD, iar 13 intervenţii au fost pentru acordarea primului ajutor în cazul unor traumatisme.

Deşi în acest week-end nu au fost înregistrate incendii la locuinţe, lucru îmbucurător de altfel, totuşi revenim cu un apel către populaţie în ceea ce priveşte respectarea măsurilor de prevenire specifice sezonului rece:

La exploatarea sistemelor și mijloacelor de încălzire se au în vedere următoarele:

– NU LĂSAȚI COPIII SINGURI ACASĂ, nesupravegheați sau blocați, cu surse de încălzire în funcțiune!

– înainte de utilizare, sobele trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare;

– nu se admite utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, cu defecţiuni sau neizolate corespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor;

– în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m;

– se interzice depozitarea materialului combustibil, a cărţilor, hainelor, lumânărilor etc. deasupra sobelor;

– se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe ori în imediata apropiere a lor;

– este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;

– nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei sau a cărbunilor cu o putere calorifică mai mare decât cea stabilită de producătorul echipamentului de încălzire;

– în timpul funcţionării sobelor care utilizează combustibil solid, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise şi nezăvorâte;

– cenuşa rezultată se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar;

– se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite.

La exploatarea coșurilor de fum se au în vedere următoarele:

– coşurile de zidărie vor fi permanent întreţinute, fără crăpături şi curăţate;

– coşurile de zidărie vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor şi acoperişurilor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor la 25 cm;

– nu este permis ca în coşuri să fie zidite elemente combustibile ale acoperişului, sau planşeului; – la trecerea prin acoperiş, se asigură o distanţă de cel puţin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele acoperişului, iar golul produs se închide cu un şorţ de tablă;

– coşurile se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5-0,8 m;

– este interzis a se folosi coşurile de zidărie netencuite;

– burlanele din metal nu vor fi instalate la o distanţă mai mică de 70 cm faţă de pereţii de scândură sau paiantă.

La utilizarea gazelor naturale este interzis: – aprinderea focului dacă se simte mirosul caracteristic al gazelor naturale;

– aprinderea focului fără aerisirea focarului, în cazul sobelor alimentate cu gaze naturale;

– lăsarea focului nesupravegheat, la aparatele neautomatizate;

– obturarea coşului de fum al aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi;

– modificarea instalaţiilor de gaze fără aprobări legale şi prin persoane neautorizate;

– dormitul în încăperi cu focul aprins;

– dormitul în încăperi cu aparate, în funcțiune, consumatoare de combustibili gazoşi nelegate la coşul de fum (reşou, aragaz etc.). În cazul în care, în locuință, se simte miros caracteristic de gaze se deschid toate uşile şi ferestrele, nu se aprinde nicio sursă de foc și nu se acționează întrerupătoare sau aparate electrice. Toate aceste situații trebuie anunțate imediat la operatorul de distribuţie a gazelor.

În continuare, pompierii militari harghiteni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă de la nivelul judeţului Harghita şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE

ŞI RELAŢII PUBLICE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy