Pompierii militari harghiteni au obținut o medalie de argint și una de bronz la etapa națională a concursului „Cel mai puternic pompier”

0

Articol disponibil în: Română

Cea mai grea competiție de forță a salvatorilor militari, „Cel mai puternic pompier”, desfășurată în municipiul Brașov, în perioada 4–5 iulie a.c., a reunit peste 100 de pompieri din 25 de județe, Harghita fiind reprezentat de trei subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc: plutonier Colciar Horia-Cosmin, plutonier adjutant Boldizsar Istvan și plutonier adjutant șef Sillo Barna.

Salvatorii militari înscriși în competiție și-au demonstrat viteza, rezistența, dar și abilitățile practice pentru utilizarea furtunului de refulare, ridicarea greutăților și parcurgerea unor trasee solicitante, cu obstacole, cu un grad ridicat de dificultate.

La finalul concursului, pompierii militari harghiteni, bine antrenați și pregătiți pentru cele mai dificile probe, au urcat pe podium, reprezentând cu cinste inspectoratul şi judeţul, fiind printre cei mai puternici pompieri din România.

Astfel, plutonier adjutant șef Sillo Barna a obținut medalia de argint, ocupând a doua treaptă a podiumului, la categoria de vârstă peste 40 ani, iar plutonier adjutant Boldizsar Istvan, a ocupat cea de-a treia treaptă a podiumului, la categoria de vârstă între 30-40 ani. Felicitări pentru performanțele și rezultatele deosebite obținute!

  • COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE         
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy