Prefectura Harghita a obținut mențiune în cadrul competiției celor mai bune practici din administrația publică

0

Articol disponibil în: Română

Competiţia celor mai bune practici din administratia publica și-a desemnat câștigătorii! ANFP– Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat, în perioada 17 – 18 octombrie 2019, la Sâmbăta de Sus (jud. Brașov), cea de-a XII-a ediţie a conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”. Au fost prezentate şi premiate cele mai valoroase exemple de bune practici, pentru care au fost acordate 9 premii şi 3 menţiuni.

Cine sunt câştigătorii:

Pilonul I – Soluții moderne pentru creșterea calității vieții:
– Locul I: Primăria Municipiul Cluj-Napoca – Politici de prioritizare a transportului în comun la Cluj-Napoca. Transport electric,
– Locul II: Instituția Prefectului județul Timiș – Copii și tineri din județul Timiș la MegaDojo – un model de promovare, pe bază de voluntariat, a educației informale în domeniul programării și a tehnologiilor cu componentă IT dedicată copiilor și tinerilor din comune și orașe mici din județul Timiș,
– Locul III: Direcția de Asistență Socială Brasov, Romania – Bunici în siguranță – Sistem de teleasistență,
– Mențiune: Primăria Municipiului Iași – UN NOU ÎNCEPUT – Program de mobilitate urbană.

Pilonul II – Abordări manageriale pentru eficiență și eficacitate:
– Locul I: Primăria Municipiul Cluj-Napoca – Centrul de Inovare și Imaginație Civică,
– Locul II: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dgaspc Sector 6, București – Cursuri de inducție și de perfecționare pentru angajați,
– Locul III: Primăria Municipiului Roman – Creșterea capacității administrative a Municipiului Roman prin reproiectarea SMC și introducerea CAF,
Mențiune: Instituția Prefectului judeţul Harghita – Ghidul serviciilor publice furnizate de instituțiile publice din județul Harghita.

Pilonul III – Etica, parte a culturii organizaționale:
– Locul I: Primăria Municipiul Cluj-Napoca – Bugetare participativă la Cluj-Napoca,
– Locul II: Primăria Municipiului Iași – Iaşi vibrează civic,
– Locul III: Primăria Municipiului Călărași – Integritate prin proceduri, instruire şi prevenire – I.P.I.P.,
– Mențiune: Consiliul Judetean Calarasi – Înfiinţarea Grupului de Acţiune privind Prevenirea şi Combaterea Corupţiei (G.A.P.C.C.) ca mecanism de cooperare cu societatea civilă în materie de etică, integritate anticorupţie.

Toate proiectele înscrise au fost incluse într-un Ghid care va fi disponibil pe site-ul ANFP, www.anfp.gov.ro, secţiunea Inovaţie şi calitate/Conferinţa: https://tinyurl.com/y3ryagzqwww.anfp.ro.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy