Prezenţa unui urs, semnalată de preşedintele CJ în preajma Spitalului Judeţean de Urgență din Miercurea-Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Prezența unui urs în orașul Miercurea-Ciuc a stârnit îngrijorare și a determinat autoritățile locale să ia măsuri urgente pentru protejarea comunității. Miercuri, președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a făcut o semnalare privind prezența unui urs în apropierea Spitalului Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc.

Din nou, ursul și-a făcut apariția la Miercurea-Ciuc! În această dimineață, m-am confruntat cu o situație înfricoșătoare. Fiți foarte atenți când vă deplasați în zona din jurul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc și a cartierului Tudor. Rog administrația orașului să ia măsuri pentru îndepărtarea ursului, care constituie un pericol pentru comunitate. În situații similare, dacă observați prezența unui urs, apelați numărul unic de urgență 112”, a atras atenția Borboly Csaba într-o postare pe Facebook, însoțită de un video care arată lucrătorii de la salubritate adunând gunoaiele aparent răvășite de urs.

Borboly a subliniat că va continua să susțină atât la București, cât și la Bruxelles, problematica coexistenței dintre oameni și carnivorele mari. El a punctat necesitatea unor măsuri și legi care să protejeze viața oamenilor, fără a afecta biodiversitatea.

Aceasta nu este prima dată când urșii își fac simțită prezența în apropierea Spitalului Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc. În anul 2019, autoritățile au fost nevoite să monteze un gard electric în jurul unității medicale pentru a descuraja intrările repetate ale urșilor în curtea spitalului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy