Primăria Bălan nu are bani pentru salariile angajaților Serviciului Public de Alimentare cu Apă

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Primăria Bălan înregistrează dificultăți la plata salariilor celor 30 de angajați ai Serviciului Public de Alimentare cu Apă, Canalizare și Salubritate dar și a utilităților acestei instituții subordonate.

teanc-mare-bani1Primarul orașului Bălan, Gheorghe Iojiban, a declarat vineri pentru AGERPRES că la serviciul public de apă, canalizare și salubritate există dificultăți financiare din cauza pierderilor mari de apă de pe rețeaua de alimentare, după ce în urmă cu mai mulți ani consiliul local nu a fost de acord să se alăture unui proiect ce viza reabilitarea sistemului.

Din acest motiv, în ciuda fondurilor alocate lunar de către Primăria Bălan, Serviciul Public de Alimentare cu Apă, Canalizare și Salubritate nu mai dispune de bani pentru plata celor 30 de angajați, care nu și-au primit salariile pentru luna octombrie.

În prezent, ar fi nevoie de 247.500 lei pentru cheltuielile salariale aferente lunilor octombrie, noiembrie și decembrie, dar și de aproape 200.000 lei pentru plata utilităților, a arieratelor și a TVA.

Primarul Gheorghe Iojiban a explicat că a cerut ajutor din partea Consiliului Județean Harghita și există speranțe că se vor găsi soluții în acest sens, pentru ca angajații să nu rămână fără salarii în preajma sărbătorilor de iarnă.

Agerpres

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy