Trei tineri răniți grav de un șofer beat, care a părăsit locul accidentului

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Trei pietoni au fost răniţi grav pe D.J. 125, în comuna Tomeşti, de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului, fiind în stare de ebrietate.

ambulanta1Duminică în jurul orei 05:20, K.R. de 21 de ani, din comuna Cârța, C.M. de 19 ani şi B.B. de 15 ani, ambii din comuna Tomești, în timp ce se deplasau regulamentar, pe partea stângă a D.J. 125, pe raza comunei Tomeşti spre comuna Sândominic, au fost acroşaţi şi accidentaţi grav de un autoturism.
Autoturismul în cauză şi-a continuat deplasarea, iar după circa 150 de metri a întors şi a oprit la aproximativ 14 metri după locul impactului, pe partea dreaptă a drumului, după care conducătorul auto a părăsit locul accidentului, plecând pe jos.
În scurt timp, prin cercetările şi investigaţiile efectuate, poliţiştii au stabilit identitatea conducătorului auto bănuit de producerea accidentului, în persoana lui B.E. de 25 de ani, din comuna Cârța.
Ulterior, în jurul orei 06:50, cel în cauză a revenit la faţa locului, moment în care a fost testat etilotest, rezultând 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din accident au rezultat rănirea gravă a celor 3 pietoni, rănirea uşoară a conducătorului auto şi pagube de aproximativ 5.000 de lei.
Astfel, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa alcoolului și părăsirea locului accidentului.
Procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, a dispus reținerea suspectului pe o durată de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de 13.11.2017, față de acesta să se dispună măsura preventivă a controlului judiciar.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy