Primăria Miercurea Ciuc, despre inventarierea, toaletarea și tăierea arborilor de pe terenurile publice

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 Primăria Miercurea Ciuc a comandat un studiu detaliat în cadrul unui proiect finanţat prin Granturile SEE şi Norvegiene, care va oferi în primul rând sugestii pentru eficientizarea intervenţiilor privind spaţiile publice şi zonele verzi. Proiectul va include, de asemenea, un studiu detaliat privind 500 de arbori speciali existente în oraş, precum şi o aplicaţie smartphone care va înlesni comunicarea cu locuitorii oraşului.

În spiritul protecţiei climei, în perioada următoare,  Miercurea Ciuc va lua măsuri pentru a rezolva problemele privind spaţiile verzi din oraş. Printre acestea se numără protejarea copacilor sănătoşi din parcuri, salvarea celor bolnavi, şi acolo unde se justifică, tăierea copacilor reprezintă un pericol public. În cadrul proiectului TREES (Transparenţă, Eficienţă, Educaţie privind Spaţiile verzi sustenabile), finanţat prin programul Granturile SEE şi Norvegiene, primăria a contractat Asociaţia Project Bag, detaliile proiectului fiind prezentate astăzi în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat primarul Korodi Attila, inginerul horticol Burista Csilla – şefa Direcţiei floricole, biologul Imecs István – vicepreşedintele Asociaţiei Project Bag, respectiv arboristul Magyarosi Károly.

„Acest proiect ne va oferi cunoştinţe şi instrumente foarte utile în următorii doi ani, prin care vom putea lua decizii importante privind spaţiile verzi din oraş. ONG-ul care lucrează la proiect ne va oferi mai multe sugestii privind aceste aspecte, astfel, în cooperare cu direcţia floricolă, vom putea eficientiza diversele procese şi execuţii care trebuiesc aplicate în cazul spaţiilor verzi. În cazul arborilor, siguranţa publică este prioritatea noastră, dar în acelaşi timp, şi, în contextul schimbărilor climatice, dorim să plantăm specii care sunt mai puţin frecvente în mediul nostru”– a declarat primarul Korodi Attila.

Suntem bucuroşi de această oportunitate, pentru că este important din punct de vedere profesional ca şi un expert extern să ne sprijine activităţile. Este dificil să facem ca oamenii să înţeleagă că tot ceea ce facem – inclusiv tăierea copacilor – nu este împotriva arborilor, ci pentru a proteja arborii. Din păcate biodiversitatea nu a fost întotdeauna un aspect important atunci când au fost plantaţi copaci, iar aceasta are acum urmări din ce în ce mai negative.”,  declarat Burista Csilla, șefa Direcţiei floricole.

Obiectivele proiectului au fost prezentate de biologul Imecs István. El a explicat că se va întocmi un studiu fizic al spaţiilor verzi, care va avea două direcţii: se vor va face recomandări pentru intervenţii urgente, iar în al doilea rând, vor fi selectate 500 de arbori speciali dintre cele existente, care vor fi examinaţi cu atenţie şi în cazul cărora va fi întocmită o fişă tehnică în limbile maghiară, română şi engleză. În a doua etapă, va fi creată o aplicaţie pentru smartphone numită Trees App, prin care, pe de o parte, vor putea fi accesate datele colectate în proiect prin scanarea unor coduri QR. În acelaşi timp aplicaţia va oferi date privind toţi copacii plantaţi pe spaţiile publice din oraş, care sunt înregistraţi în cadastru şi va permite o legătură mai facilă între locuitorii oraşului şi direcţia floricolă.

Vom folosi instrumente de mare precizie pentru a evalua starea copacilor, unul dintre acestea fiind un tomograf. Este foarte important să înţelegem că arborii din spaţiile publice nu sunt arbori de pădure, aşa că abordarea noastră trebuie să fie aceeaşi: siguranţa locuitorilor este principala preocupare. Nu există nicio problemă cu copacii tari, cum ar fi stejarul, dar plopi şi pini pot deveni un pericol după un timp, iar în oraş există mai multe exemple în acest sens”, a declarat Magyarosi Károly, un arborist din Cluj-Napoca.

Expertul a subliniat,  în mai multe rânduri,  că un copac bătrân şi bolnav reprezintă o ameninţare pentru copacii sănătoşi sau pentru copacii care mai pot fi salvaţi. Magyarosi a explicat faptul că este un principiu de bază ca arborii care pot fi salvaţi şi care nu dăunează existenţei unui arbore mai viabil să fie salvaţi prin diverse intervenţii, la fel cum este un principiu de bază ca fiecare arbore care este tăiat să fie înlocuit cu alţi doi.

Este deja clar că unii copaci bătrâni şi bolnavi din Parcul Central trebuie tăiaţi de urgenţă. Cu toate acestea, butucii pot fi „reciclaţi” într-o varietate de moduri, cu multe soluţii creative, de la masă la cadran solar. O evaluare detaliată a copacilor poate fi efectuată în toamnă, dar lucrările de urgenţă vor începe în curând.

Burista Csilla a menţionat că în această primăvară au plantat deja aproximativ 250 de puieţi de diferite specii, iar plantarea acestora  va continua şi în toamnă.

  • informații furnizate de Biroul de Presă al Primăriei muncipiului Miercurea Ciuc
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy