Problema sărăciei profunde înglobată într-o strategie ce propune un plan de acțiune la nivelul județului Harghita

0

Articol disponibil în: Magyar Română

  • Consiliul Județean Harghita s-a reunit în ședință ordinară în satul Ineu, comuna Cârța

Ședința ordinară a Consiliului Județean Harghita s-a desfășurat în format fizic la Casa de Cultură a satului Ineu, comuna Cârța, luni, 20 noiembrie.

Un subiect important pe ordinea de zi a ședinței a fost aprobarea Strategiei pentru incluziunea socială a romilor din județul Harghita pe perioada 2023-2027, în acest sens, Borboly Csaba a apreciat că această strategie este un pas necesar, fiind nevoie de un comportament solidar ce va duce la obținerea unor rezultate foarte importante la nivel național. Președintele i-a mulțumit lui András Lóránd, coordonatorul Grupului de lucru pentru Sărăcie Profundă al Consiliului Județean Harghita, pentru munca depusă.

Biro Barna Botond, vicepreședintele consiliului județean, a subliniat că „ deși am parcurs cale lungă cu această strategie, sarcinile mari de-abia acum încep pentru consiliul județean care armonizează prin deciziile sale activitatea consiliilor locale. Strategia, precedată de ani de muncă coordonată de specialiști și colegul nostru, András Lóránd, a fost făcută pe baza unei cercetări la nivel macro, micro și mediu, fiind evaluată situația romilor și a celor care trăiesc în sărăcie profundă și cum s-a modificat în ultimul deceniu”.

András Lóránd, coordonatorul Grupului de lucru pentru sărăcie profundă al Consiliului Județean Harghita a precizat că, în cadrul strategiei, pe lângă introducerea în subiect și descrierea situației, este prezentat și un plan de acțiune în baza căruia sunt făcute propuneri pe diferite domenii de activitate. Acesta a subliniat că la nivelul județului Harghita aproape 8% din populație este de etnie romă, jumătate trăind în sărăcie profundă. De asemenea a punctat că principiul de bază al strategiei este buna conviețuire și activitățile care pot genera colaborare și cooperare la nivelul comunității.

Strategia poate fi studiată aici: https://judetulharghita.ro/28-2023-proiect-de-hotarare/

Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat sprijinirea ediției a V-a a competiției sportive de box „Cupa Tatárdomb” care se va desfășura în perioada 07-10 decembrie 2023 în parteneriat cu Asociația Club Sportiv de Box Godako, acordarea stimulentului aferent lunii noiembrie la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc,  înființarea Consiliului de Consultanță Economică, care va funcționa pe lângă Consiliul Județean Harghita, ca for consultativ, pentru facilitarea  unui dialog real între mediul de afaceri din județul Harghita și autoritățile administrației locale.

În cadrul ședinței a fost votată și rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Harghita fiind reduse cheltuielile cu programele proprii derulate de instituție.

Totodată, va urma o reorganizare a aparatului de specialitate al Consiliului Județean Harghita și a instituțiilor subordonate.

  • informații și foto furnizate de Biroul de presă al Consiliului Județean Harghita
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy