Proiect de 9 milioane de euro prin care elevii care aparţin minorităţilor vor fi ajutaţi să înveţe mai bine limba română

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Ministerul Educației, cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, lansează un proiect-pilot de 9 milioane de euro care prevede învățarea limbii române de către copiii aparținând tuturor minorităților naționale, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai”, Centrul pentru formarea continuă în limba maghiară și  Casa Corpului Didactic Harghita.
Detaliile proiectului au fost prezentate joi, 9 decembrie,  de secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Csilla Hegedüs.
„În cadrul proiectului, se vor forma 6.190 de cadre didactice pentru predarea limbii române ca limbă străină, iar cu ajutorul experților, va fi dezvoltat un joc educațional digital pentru copiii de grădiniță și de școală primară, pentru ca învățarea limbii române să devină o joacă și o plăcere, nu o dificultate! În același timp, vor fi elaborate programe și materiale didactice pentru disciplinele opționale care să se concentreze pe dezvoltarea competențelor cheie, pe utilizarea metodelor digitale și să contribuie la o predare mai eficientă a limbii române. Toate acestea vor face parte dintr-un program pilot ce va avea loc în 27 de clase.
Deși avem o nouă Lege a Educației, observăm, mai ales în cazul copiilor care vorbesc doar românește în clase de limba română, că, din păcate, competențele lor de comunicare nu sunt suficient de bine dezvoltate, iar în fiecare an când trebuie să avem rezultatele la Bacalaureat, copiii care învață în școlile maghiare nu obțin rezultate la fel de bune la limba română pe cât de bune obțin la matematică sau la limba maghiară. Totuși, știm cu toții cât de important este să cunoaștem limba țării pentru a ne simți, cu adevărat, acasă. Prin urmare, suntem foarte bucuroși că, am creat o altă oportunitate pentru copiii noștri de a învăța limba română, deoarece acest lucru este în interesul tuturor.”, a declarat Csilla Hegedüs.

Proiectul se numeşte „Competenţă şi eficienţă în predarea limbii române copiilor şi elevilor aparţinând minorităţilor naţionale din România”.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy