Tragedie în Harghita. Doi adulți au murit într-o explozie, iar un copil de 13 ani a ajuns cu arsuri la spital

0

Articol disponibil în: Magyar Română

Pompierii au intervenit luni, 19 iulie,  după-amiază, la o casă din localitatea Livezi, unde o explodat o butelie.  Explozia a fost urmată de un incendiu. Din nefericire, două persoane și-au pierdut viața.

La fața locului  s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje SAJ, din care unul cu medic.
Conform purtătorului de cuvânt al ISU Harghita, incendiul se manifestă la parterul casei de locuit cu etaj. Se acționează pentru localizare.

Cele două victime decedate sunt un bărbat de 60 de ani și o femeie de 50 de ani (soț și soție).

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita mai informează că nepotul victimelor, în vârstă de 13 ani, a încercat să-și salveze bunicii din incendiu și prezintă arsuri de gr. I și II pe cca. 35-40% din suprafața corpului.
Minorul a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la UPU Miercurea Ciuc.

În urma incendiului au ars cca 20 mp de la parterul casei, din suprafața totală a casei, de aproximativ 150 mp.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy