Ziua Mondială a Siguranței Pacientului marcată și în Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc

0

Articol disponibil în: Magyar Română

 

Ziua de 17 septembrie este Ziua Mondială a Siguranței Pacientului. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a stabilit pentru anul 2020 ca slogan al acestei zile: Personal medical în siguranță, pacienți în siguranță!

Cu această ocazie OMS dorește să atragă atenția asupra faptului că “pandemia de SARS-CoV-2 a dezvăluit provocările și riscurile uriașe cu care se confruntă personalul medical, de la infecții asociate asistenței medicale, la stigmat, boli și chiar deces. Mai mult, lucrul în medii stresante face ca lucrătorii din sănătate să fie mai predispuși la erori care pot duce la afectarea pacientului”.

 

Siguranța pacienților și a personalului medical reprezintă un element primordial în oferirea unor servicii de calitate – a punctat și dr. Sergiu Sîngeorzan, medic șef al Serviciului de Supraveghere și Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM). ”Când vorbim de siguranță ne gândim la echipamente de protecție, materiale sanitare de calitate,  curățenie, empatie și profesionalism din partea personalului medical. Cu toate acestea, dacă pregătirea/instruirea personalului este deficitară, tot cuvântul ”siguranță” nu mai valorează nimic. De aceea, un spital cu personal instruit, bine pregătit, cu materiale calitative, într-un mediu curat, poate oferi oricând servicii sigure și de calitate pacientului. Iar acesta trebuie să fie țelul oricărei unități sanitare, chiar dacă de multe ori înseamnă muncă și investiții în plus” – a declarat medicul șef  SPIAAM.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy